Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

BLOCADA: 40 DE AUTOVEHICULE OPRITE ȘI VERIFICATE ÎN DOUĂ ORE DE POLIȚIȘTII DIN BORȘA

BLOCADA: 40 DE AUTOVEHICULE OPRITE ȘI VERIFICATE ÎN DOUĂ ORE DE POLIȚIȘTII DIN BORȘA

La data de 10 iulie a.c., în intervalul orar 09.00-11.00, polițiștii din Borșa, sprijiniți de polițiști de frontieră și jandarmi, au acționat pentru prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Pe parcursul acțiunii au fost legitimate 46 de persoane și au fost verificate 40 de autovehicule care circulau pe drumul public.

În urma verificărilor efectuate de polițiști au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale pentru neregulile constatate, valoarea totală a acestora depășind suma de 1.800 de lei.

De asemenea, 16 conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, nefiind constatate fapte de conducere sub influența băuturilor alcoolice.

Ne bucurăm că înțelegeți riscurile și consecințele grave ale conducerii sub influența alcoolului, care se pot răsfrânge atât asupra propriei persoane, cât și asupra celor din jur.

Considerăm că este esențial să acționăm responsabil și să prevenim conducerea sub influența alcoolului pentru a ne asigura că drumurile sunt sigure pentru toți participanții.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire