Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Boștinaru, membru al Comisiei REGI (PE): Audierea comisarului desemnat Corina Crețu s-a desfășurat impecabil

Boștinaru, membru al Comisiei REGI (PE): Audierea comisarului desemnat Corina Crețu s-a desfășurat impecabil

Vicepreședintele grupului S&D (Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților), Victor Boștinaru, membru al Comisiei pentru Dezvoltare Regionala a Parlamentului European (REGI) a precizat, vineri, că audierea comisarului desemnat pentru Politică Regională, Corina Crețu, s-a desfășurat " impecabil, atât sub aspectul răspunsurilor pe care le-a oferit întrebărilor puse de deputați, cât și al atmosferei generale care a dominat cele aproape trei ore și jumătate și care a fost în contrast cu presiunea și confruntarea care au domnit la cele mai multe dintre audierile din săptămâna care s-a încheiat".

"Confirmarea acestei evaluări se regăsește în decizia unanimă a coordonatorilor grupurilor politice din Comisia de Dezvoltare Regională a Parlamentului European care, miercuri, la ora 14,00, au concluzionat în unanimitate susținerea pentru un aviz pozitiv, iar, în jurul orei 19,00, scrisoarea de recomandare care conține confirmarea acestei evaluări unanim pozitive a fost acceptată de toate grupurile politice, fără amendamente, a fost semnată de președinta comisiei REGI, d-na Iskra Mihailova, și transmisă d-lui Jerzy Buzek (n.r.—președintele Conferinței președinților de comisii). A fost unul dintre cele mai scurte trasee de la audiere la scrisoarea de confirmare și, pe această bază, Corina Crețu cred că poate privi nu doar liniștită și cu încredere, ci și cu mândrie la modul în care candidatul român s-a prezentat în fața acestei comisii", a declarat, pentru AGERPRES, Victor Boștinaru.

El i-a invitat, în acest context, "pe cei mai puțin informați sau pe cei nefericiți de acest deznodământ să privească cu o minimă onestitate" la modul în care s-au derulat celelalte audieri și la decizia de a amâna șase candidați la postul de comisar pentru începutul săptămânii viitoare, pentru a primi, eventual, avizul pozitiv în urma audierilor.

Boștinaru a adăugat că unul dintre acești șase candidați, britanicul Jonathan Hill, va fi supus unei a doua audieri.

"Restul este doar politică partizană sau lipsă de informare. Or, într-o miză atât de importantă cum a fost audierea și reușita candidatului României, atât lipsa de informare, cât și partizanatul strident sunt, în egală măsură, condamnabile. Nu cunosc cu exactitate reacțiile din mass-media țărilor respective dar, în mod cert, în fața unor performanțe evident foarte bune și a unui moment de prestigiu pentru România, a nega aceste lucruri doar pentru că 'îți pică greu', nu s-a făcut în niciuna dintre țările Uniunii Europene. Detractorii sau colportorii de informații fără acoperire trebuie să știe că scrisoarea de recomandare semnată de miercuri seara există la dl Buzek, va fi făcută publică probabil luni după-amiaza și minimul profesionalism sau prudența ar trebui să-i facă, pe cei care s-au aventurat in aceste speculații, mai reținuți, cu atât mai mult cu cât au mai jucat o dată la fel pe tema schimbării portofoliului doamnei Corina Crețu și au fost, în mod jenant, infirmați de evoluțiile de la Bruxelles", a mai spus, vineri, eurodeputatul social-democrat.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire