Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Bunică depistată la intrarea în țară prin Aeroportul Otopeni cu 3 nepoți, dintre care doi cu documente care nu le aparțineau

Bunică depistată la intrarea în țară prin Aeroportul Otopeni cu 3 nepoți, dintre care doi cu documente care nu le aparțineau

În data de 7 octombrie a.c., la ora 02.55, s-a prezentat la controlul documentelor, pe sensul de intrare în țară, venind din direcția Los Angeles, via Varșovia, o persoană de sex feminin, în vârstă de 50 de ani, cetățean român, din județul Vâlcea, împreună cu 3 minori (două fete și un băiat), despre care a declarat că sunt nepoții ei.

Polițiștii de frontieră au efectuat controlul documentelor și au constatat că, unul dintre minori (în vârstă de 1 an) deține document autentic și valabil de călătorie, în timp ce cele două minore, nu sunt unele și aceleași persoane din documentele prezentate.

Imediat a fost luată legătura cu DGASPC Ilfov care a trimis un reprezentant la fața locului, iar cercetările au fost continuate pentru stabilirea identității reale a minorelor. Astfel, s-a stabilit că acestea sunt cetățene românce, în vârstă de 8, respectiv 2 ani. Totodată, s-a stabilit că femeia este, într-adevăr, bunica paternă a celor 3 copii. Aceasta a declarat că s-a recurs la această metodă întrucât copiii nu aveau documente valabile, iar cele autentice prezentate aparțineau unor rude apropiate.

În consecință, față de bunica celor 3 minori s-a dispus măsura cercetării penale în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunilor de instigare la fals privind identitatea, instigare la trecere frauduloasă a frontierei de stat, fals privind identitatea și tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat.

Întreaga activitate s-a desfășurat în prezența reprezentantului D.G.A.S.P.C. Ilfov, minorilor fiindu-le permisă ntrarea în țară împreuna cu bunica, urmând ca, ulterior, asistenții sociali sa efectueze o anchetă la domiciliul din Vâlcea al persoanelor.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire