Burse studenți în anul universitar 2023 – 2024. Sunt opt tipuri de burse, iată ce condiții trebuie să îndeplinești ca să le obții

Ce burse vor primi studenții în anul universitar 2023 – 2024? Ministrul Educației a lansat, în transparență decizională, norma care va stabili criteriile prin care se acordă burse în sistemul de învățământ superior în anul viitor.

Burse studenți în anul universitar 2023 – 2024. Sunt opt tipuri de burse, iată ce condiții trebuie să îndeplinești ca să le obții
Burse studenți în anul universitar 2023 – 2024. Așadar, sunt opt categorii de burse, conform documentului, dar și alte forme de sprijin financiar ce pot fi acordate studenților la învățământul de stat cu frecvență.

Burse studenți în anul universitar 2023 – 2024. Proiectul Ministerului Educației privind acordarea burselor a fost lansat în dezbatere publică. Ca să intre în vigoare, documentul urmează să fie aprobat și publicat în Monitorul Oficial. În acest fel vor fi stabilite criteriile generale prin care se acordă burse și alte forme de sprijn financiar de la bugetul de stat pentru studenții din învățământul superior. Bursele de anul acesta se împart în opt categorii și finanțarea lor se face de la buget, potrivit avocatnet.ro.

Burse studenți în anul universitar 2023 – 2024. Iată care sunt cele opt tipuri de burse:

burse de excelență olimpică internațională;
burse de performanță;
burse de studiu;
burse pentru masterat didactic;
burse pentru învățământ dual;
burse sociale;
burse speciale;
burse de performanță sportivă.
În afară de universități, operatorii economici organizaţiile nonguvernamentale sau persoanele fizice și persoanele juridice pot oferi burse, pe bază de contract, sau orice alte forme de sprijin adresat studenților.

Burse de excelență

Bursele de excelență olimpică sunt oferite studenților de la universitățile de stat care sunt înmatriculați în anul I și care au obținut premiile I, II sau III la olimpiade școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației. Sunt acordate pe toată durata studiilor universitare de licență, dacă se menține performanța academică. Suma de la care pornește bursa de excelență olimpică urmează să fie stabilită prin ordinul ministrului Educației.

Burse pentru performanță

Burse pentru performanță sunt primite de studenții înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență. E nevoie ca studenții să îndeplinească măcar unul dintre aceste criterii: au obţinut rezultate deosebite la învăţătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii; au obţinut performanţe ştiinţifice, inovaţie şi brevete; în alte situaţii, stabilite de instituțiile de învățământ superior de stat prin metodologiile proprii. Aceste burse pot fi acordate din al doilea an de studii, după ce sunt recunoscute performanțele studenților de către instituțiile de învățământ superior.

Burse de studii

Studenții pot primi și burse de studii sau pentru învățământ dual. Vorbim de cei care frecventează cursurile licenței didactice cu dublă specializare într-o instituție de învățământ superior de stat. Sunt acordate în limita bugetului alocat. Potrivit ordinului, valoarea burselor e egală cu salariul net al unui profesor debutant.

Burse sociale

Bursele sociale se acordă studenților care provin din medii socioeconomice defavorizate, din familii defavorizate şi celor pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul, în vederea parcurgerii programelor de studii universitare la care sunt înscrişi și trebuie să acopere cheltuielile minime de masă și cazare. Acest tip de burse sunt acordate din fonduri de la bugetul de stat, iar valoarea lor e stabilită de senatul universităților.

Conform documentului, bursele sociale se acordă după ”consultarea reprezentanților studenților, inclusiv organizațiile studențești din instituţia de învăţământ superior de stat”. Sunt acordate numai până la vârsta de 35 de ani.

Cine poate beneficia de burse sociale. Iată care sunt criteriile pentru studenți:

sunt orfani de unul sau ambii părinţi, respectiv aceia pentru care s-a dispus ca măsură de protecţie plasamentul şi care nu realizează venituri peste plafonul pentru acordarea bursei sociale;
sunt bolnavi de tuberculoză, diabet insulinonecesitant, boli maligne, sindroame de malabsorbţie severe, boală cronică de rinichi în program de dializă, astm bronșic persistent moderat sau sever, epilepsie grand mal, cardiopatii congenitale, hepatită cronică cu fibroză avansată (stadiu F3 sau F4), glaucom, miopie gravă, boli imunologice autoimune forme severe, boli rare, tulburări din spectrul autist, boli hematologice severe care necesită tratament continuu sau spitalizări frecvente, surditate bilaterală, fibroză chistică, cei infectaţi cu virusul HIV sau bolnavi de SIDA, cei cu handicap locomotor și încadrați într-un grad de invaliditate;
cei care fac parte dintr-o familie care nu a realizat în cele 3 luni înainte de începerea semestrului sau anului universitar un venit lunar net mediu per membru de familie mai mare decât salariul de bază minim net pe economie.
Burse speciale

Burse speciale pot primi studenții care se află în aceste situații:

au obţinut performanţe cultural-artistice deosebite sau pentru implicarea în activităţi extracurriculare şi de voluntariat;
în situaţii stabilite de instituţiile de învăţământ superior prin regulamentele proprii.
Burse de performanță sportivă

Bursele de performanță sportivă sunt dedicate studenților care au avut performanțe sportive deosebite. Condițiile de acordare le stabilește fiecare universitate de stat în parte.sursa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.