Bac-ul va fi susţinut de aproximativ 5.000 de elevi
Elevii de clasa a XII-a care vor da, în această vară, examenul de Bacalaureat 2014, pot consulta pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), modelele de subiecte pentru toate materiile la care vor fi testaţi, respectiv română, matematică, istorie, limbi străine, biologie, chimie, economie, filosofie, fizică, geografie, informatică, logică, psihologie sau sociologie.
La nivelul judeţului Maramureş, apoximativ 5.000 de liceeni vor intra în febra examenului de maturitate.
Calendarul examenului de maturitate
26 – 30 mai – înscrierea candidaţilor la prima sesiune de Bacalaureat 30 mai – încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a
10-12 iunie – Proba orală la Limba Română
11 – 13 iunie – Proba orală la limba maternă
16 – 20 iunie – Proba de competenţe digitale
23 – 27 iunie – Proba orală la o limbă străină
30 iunie – Limba şi literatura română (proba scrisă)
1 iulie – Limba şi literatura maternă (proba scrisă)
2 iulie – Proba obligatorie a profilului, Matematică sau Istorie (probe scrise)
4 iulie – Proba la alegere a profilului, Biologie, Chimie, Economie, Filosofie, Fizică, Geografie, Informatică, Logică, Psihologie sau Sociologie (probe scrise)
7 iulie – afişarea rezultatelor (până la ora 12:00) şi depunerea contestaţiilor (12:00 – 16:00)
8 – 10 iulie – soluţionarea contestaţiilor
11 iulie – afişarea rezultatelor finale.
Olimpicii vor susţine Bac-ul după sărbătorile de Paşte
În cazul elevilor care vor participa la competiţiile internaţionale din anul 2014, s-a luat decizia să susţină examenul de maturitate imediat după sărbătorile Pascale, deoarece anul trecut rezultatele au fost foarte slabe.
Elevii din clasele a XII-a/a XIII-a de la loturile naţionale de pregătire vor susţine sesiunea specială a examenului de bacalaureat, în intervalul 17 – 30 mai. La fel ca şi anul trecut, subiectele vor fi diferenţiate. Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) organizează, în fiecare an şcolar, o sesiune specială de bacalaureat, pentru elevii din clasele a XII-a/a XIII-a, participanţi la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale, care au loc în perioada sesiunii normale de bacalaureat, prevede metodologia în vigoare.