Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Campania derulată împotriva drogurilor continuă în municipiul Baia Mare

Campania derulată împotriva drogurilor continuă în municipiul Baia Mare

Campania ”Baia Mare Ia Atitudine – Spune NU Drogurilor” demarată la începutul lunii mai a acestui an şi adresată în special tinerilor, continuă, arată reprezentanții DAS Baia Mare.
Angajați ai Direcției de Asistență Socială Baia Mare împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității, și un invitat special, fost consumator de substanțe, au purtat discuții cu studenții de anul I din cadrul Universității Tehnice – Facultatea de Litere – Centrul Universitar Nord Baia Mare – specializarea Asistență Socială.
Scopul activității a fost acela de informare, conștientizare și prevenire a consumului de substanțe, sub diverse forme.
Tinerilor studenți le-a fost expusă viața unui dependent în recuperare, care sunt cauzele și efectele consumului pe termen lung, cercul de prieteni, ce se pierde în urma consumului, cum se schimbă viața acestuia, care sunt nevoile existente, cum a fost trecutul, dar și cum este prezentul acestuia, precum și diverse modalități sănătoase de petrecere a timpului liber.
„Studenții au participat activ la discuții, adresând întrebări invitaților. Campania va fi implementată și în viitor, atât în rândul elevilor, al studenților, dar și la nivel local, prin desfășurarea de diverse activități (discuții publice, dezbateri, mărturisiri ale persoanelor care au consumat, etc)”, arată reprezentanții Direcției de Asistență Socială Baia Mare.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire