În perioada august – octombrie 2025, AJPIS Maramureș a derulat Campania națională „Realizarea unei diagnoze a situației serviciilor sociale rezidențiale destinate copiilor și tinerilor pentru care s-a instituit măsura plasamentului”.
Scopul campaniei a fost verificarea respectării, promovării și garantării drepturilor copiilor și tinerilor aflați în măsuri de protecție specială, precum și evaluarea modului de organizare și funcționare a acestor servicii publice și private.
Grupul-țintă a inclus copii și tineri beneficiari ai nouă Case de Tip Familial din subordinea DGASPC Maramureș. În urma verificărilor, au fost dispuse șapte măsuri de conformare, printre care:
respectarea permanentă a prevederilor legale privind protecția copilului;
finalizarea transferului beneficiarilor identificați către sistemul pentru adulți cu handicap;
asigurarea posturilor de asistent social acolo unde acestea lipsesc;
elaborarea și asumarea planurilor de urgență conform legislației în vigoare.
Inspectorii au constatat, totodată, și numeroase aspecte pozitive, printre care:
respectarea integrală a procedurilor privind admiterea, menținerea și încetarea măsurilor de protecție specială;
existența documentației complete și actualizate pentru fiecare beneficiar;
sprijin acordat tinerilor în găsirea unui loc de muncă și a unei locuințe la ieșirea din sistem;
monitorizarea post-protecție a tinerilor timp de doi ani, cu acordul acestora;
acordarea indemnizației lunare până la 26 de ani pentru tinerii care urmează o formă de învățământ sau lucrează;
asigurarea condițiilor de trai, îngrijire și educație corespunzătoare, în spiritul interesului superior al copilului.
Inspectorii au remarcat implicarea activă a personalului în menținerea unui climat sigur și favorabil dezvoltării armonioase a beneficiarilor.























