Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Când nu se fac nunți în 2023 și când începe postul Paștelui

Când nu se fac nunți în 2023 și când începe postul Paștelui

Potrivit rânduielilor ortodoxe în posturi, în ajunul şi în zilele Praznicelor împărăteşti, precum și în perioada dintre Crăciun și Bobotează, nu se fac nunți.Tinerii care plănuiesc să se căsătorească anul acesta și vor să facă atât cununia civilă, cât și slujbă religioasă, dar nu au stabilit deocamdată o dată anume, trebuie să se intereseze din timp când se pot face nunți.

Potrivit rânduielilor bisericii ortodoxe, în 2023 sunt mai multe zile în care nu se fac nunți.

Când nu se fac nunți în 2023:
În zilele de post şi în perioadele de post din timpul anului;
În ajunul şi în zilele Praznicelor Împărăteşti, adică în perioadele: 1-2 februarie(Întâmpinarea Domnului); 24-25 mai (Înălțarea Domnului); 3 – 5 iunie (Rusaliile); 15 august(Adormirea Maicii Domnului); 13-14 septembrie (Înălțarea Sfintei Cruci);
De luni după Lăsatul secului de carne pentru Postul Sfintelor Paşti și până în Duminica Sfântului Apostol Toma (21 februarie – 24 aprilie);
În Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel (12 iunie – 28 iunie);
În Postul Adormirii Maicii Domnului (31 iulie-14 august);
În Postul Naşterii Domnului (15 noiembrie – 24 decembrie);
În intervalul dintre Crăciun și Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie).

Când începe Postul Paștelui în 2023

Pentru creștinii ortodocși, Postul Paștelui în 2023 începe pe 27 februarie și se încheie pe 15 aprilie.

Lăsata Secului de Carne pentru intrarea în Postul Paștelui din 2023 este pe 19 februarie, iar în săptămâna următoare care mai este numită și Săptămâna Albă, creștinii pot consuma produse lactate, ouă dar și pește.

În Postul Paştelui credincioşii se abţin de la anumite alimente, precum carne, ouă, pește, brânză, lapte. De asemenea, în Postul Paştelui este recomandat să nu se consume untdelemn, iar fumatul şi alcoolul nu sunt permise.sursa

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire