Miercuri, 1 aprilie 2020, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a oficiat, de la ora 15,00, în Paraclisul Episcopal din Baia Mare, cu hramul „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, slujba Canonului cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite.
Din soborul restrâns, ca urmare a măsurilor de prevenţie împotriva răspândirii virusului SARS-COV-19, impuse prin Ordonanţele militare în vigoare şi starea de urgenţă în care se află ţara, au făcut parte Arhim. Dr. Casian Filip, consilier eparhial al sectorului social-filantropic şi misionar şi mare eclesiarh al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, Arhid. Teodosie Bud, consilier economic, şi Arhid. Ionuţ Todorca, secretar eparhial.
Răspunsurile la strană au fost date de Arhid. Vlad Verdeş, inspector eparhial pentru catehizarea tineretului, Diac. Lucian Burnar, de la secretariatul tehnic, şi teologul Onuţ Păcurar, responsabilul magazinului bisericesc.
Sfintele slujbe au fost transmise live pe adresa de Facebook a Episcopiei, pentru ca să poată fi urmărite de credincioşii din orice colţ al Eparhiei, aşa cum se întâmplă de la intrarea în vigoare a ordonanţelor militare.
Cuvântul de învăţătură
La momentul consacrat cuvântului de învăţătură, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, citit integral în această zi, şi despre rânduiala lui în Postul Învierii Domnului, „o slujbă de profundă pocăinţă, un dialog al conştiinţei omului păcătos cu propriul său suflet”, slujbă care este „un tezaur nepreţuit al Bisericii Răsăritului”, precum şi despre autorul lui, Sfântul Andrei Criteanul, Episcopul insulei Creta.
„Această slujbă, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin, este un fel de simfonie a sufletelor în modul în care este cinstită şi cântată împreună în biserică de către poporul lui Dumnezeu, pe invocarea Milueşte-mă, Dumnezeule, Milueşte-mă! Un fel de simfonie a tuturor glasurilor creştinilor de pe pământ în stare de căinţă către Dumnezeu Cel a tot milostiv. Cei ce ascultă această simfonie sunt Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt, Maica Domnului, toţi Sfinţii şi toate puterile cereşti. Miliardele de miliarde de îngeri ascultă această slujbă închinată lui Dumnezeu Căruia îi cerem iertare pentru viaţa noastră trecută şi căzută în materie sau în trup.”
Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, care este sărbătorită în această zi, despre viaţa ei şi sfinţenia pe care a dobândit-o prin pocăinţă.
„Cuvioasa Maria Egipteanca este o Sfântă care reprezintă o icoană adevărată a căinţei profunde, a căinţei desăvârşite. Şi pentru că ne aflăm în această zi în care este însăşi sărbătoarea acestei Sfinte, ne amintim din Canonul cel Mare că ea este pomenită în această a cincea miercure din săptămâna Postului Mare la sfârşitul fiecărei cântări şi are închinate câte două stihiri, după care se cântă Cuvioasă Maică Maria roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.”
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a vorbit ascultătorilor despre cum poate fi dobândită mila şi iertarea lui Dumnezeu:
„Pocăinţa este calea sigură şi singura de dobândire a milei şi a iertării lui Dumnezeu atunci când L-am supărat, când am transformat viaţa noastră într-o partitură care nu este pe placul lui Dumnezeu, care este scrisă doar după planurile omeneşti, ale noastre, fără Dumnezeu, fără participarea lui Dumnezeu.”
Apoi, Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a arătat credincioşilor cum explică Părinţii din Sfântul Munte şi toţi slujitorii Bisericii lui Hristos îngăduirea din partea lui Dumnezeu a acestei pandemii şi a vremurilor de izolare în care trăim:
„Părinţii de la Sfântul Munte Athos ne spun, în aceste zile, că Dumnezeu a trimis această încercare, şi aceasta este gândirea tuturor Părinţilor Bisericii şi a slujitorilor lui Dumnezeu, această pandemie, care afectează trupul nostru şi care duce chiar la moartea fizică, pentru că lumea este prea lumească, prea păcătoasă. A căzut în trup, a căzut în instinctualitate, a căzut în patima iubirii de trup, nu mai are spiritualitate sau are foarte puţină, şi atunci a venit Dumnezeu să ne arate care este, de fapt, împlinirea noastră, că suntem fiinţe raţionale, avem cuget, avem simţiri, avem gândire, avem privire în sus, să mai privim, în sfârşit, spre cer, nu doar spre pământ, să privim spre lumea lui Dumnezeu, peste lumea Bisericii, peste lumea plină de har a sfintelor lui Dumnezeu biserici, să privim spre pătimirile Mântuitorului, să arătăm cum se câştigă Împărăţia lui Dumnezeu. Prin multă osteneală, prin multă ostenire, prin multă suferinţă şi umilinţă, prin multă nevoinţă, prin multă renunţare.”
Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin a enumerat teleauditorilor care sunt ispitele lumii de azi, căreia i-au căzut pradă locuitorii pământului:
„Ce se întâmplă în lumea în care trăim astăzi? Ce vedem? O lume care este în derivă. O lume care trăieşte pentru materie. Omul este obsedat de fizicul lui, de felul cum arată, de felul cum îl privesc ceilalţi, de felul cum cucereşte pe ceilalţi. Este obsedat de acest lucru. Nu vedeţi pe toate ecranele, pe toate reclamele, pe toate telefoanele moderne pe care le avem, numai reclame cu oameni care se preocupă de fizicul lor? Reclame pentru îndemn la păcătuire, la cădere. Aceasta este icoana lumii în care trăim. La aceasta se închină. Omul a căzut la închinarea acestei icoane idolatre. Nu că nu trebuie să aibă grijă omul de persoana lui, trup şi suflet. Sfântul Apostol Pavel ne spune că trupurile noastre sunt templele Duhului Sfânt. Dar să ştim ce sălăjluieşte întru noi. Că nu suntem doar fiinţe necuvântătoare şi instinctuale, ci suntem alcătuiţi din trup şi suflet. Şi atunci vine această mustrare, această separare, că nu-mi place să-i spunem despărţire, pentru că nu suntem despărţiţi. Creştinii suntem împreună în credinţă. În rugăciune. În comuniune. În mărturisire. În trăire. În suferinţă. În răstignire. În nevoinţă. Toţi suntem împreună, dar ne-a separat Dumnezeu. De ce? Ca să ne aducă în normalitatea familiei, în casă. Parcă nici în casă nu ne mai suportam unii pe alţii şi plecam. Aveam un dor de ducă. Să plecăm. Să ieşim. Să ne simţim bine în lume. Să ne pierdem în anonimatul lumii. Să uităm de calitatea noastră de creştini. Să uităm de părinţi. Să uităm de bunici. Să uităm de rădăcini. Să uităm de credinţa noastră în Dumnezeu. Să uităm de iubirile veşnice, care sunt Dumnezeu în Treime, Sfinţii Săi, Maica Domnului, Biserica Sa, pământul, patria, glia şi moşia pe care ne-au lăsat-o străbunii, sufletul românesc, valorile noastre sfinte. Acestea sunt iubiri veşnice, nu sunt iubiri materiale şi trecătoare. Ne-a readus Dumnezeu să le învăţăm. Ne-a separat ca să medităm. Să le învăţăm aceste lucruri grave, pe care le-am uitat. Pentru că trebuia să fim fericiţi. De aceea ne-a adus Dumnezeu în familie. Să stăm cu părinţii. Să stăm cu bunicii. Să stăm cu copiii. Iată, noi aici suntem o familie: părinţii monahi, care sunt în jurul meu şi ostenitori de la Centrul Eparhial. Capela Eparhială are regim de mănăstire, ca şi Catedrala Episcopală „Sfânta Treime”. Suntem o familie. În fiecare casă este o biserică mică, aşa ca şi casa aceasta, o familie: mama, tata, bunicii şi copiii. Toţi în familie, în grădină. Am revenit acasă. Nu mai alergăm. Ne-a fost dor unora de alţii, dar n-am ştiut să revenim la normalitate şi să ne potolim dorul şi setea. Unii suferă. Sunt plecaţi în străinătate, nu pot să vină. Iată acum trăim durerea separării unora de alţii. Pe care n-a voit-o Dumnezeu. Noi am ales-o. Iar El ne-a arătat, în aceste zile, în aceste săptămâni, poate în aceste luni. Ne arată cum să fim fericiţi. Să ne mulţumim cu puţin. Să ne învăţăm să lucrăm, să cultivăm pământul. Să ne agonisim în sudoarea frunţii cele necesare. Să trăim frumos fără să dorim mult. Să ne mulţumim cu hrana cea de toate zilele şi să ne asigurăm traiul în timpul a câteva luni sau un an de zile. Să facem din prisosul nostru bine altora. Să ajutăm. Iată, acuma, sunt spitale în dificultate. Sunt oameni bătrâni. Sunt satele. Sunt oameni lipsiţi de resurse financiare pentru că n-au un serviciu. Aceia trebuie ajutaţi de către noi. Biserica-i la datorie. Consiliile parohiale, preoţii, păstorii sunt acolo, în mijlocul credincioşilor. La toate nivelurile Biserica se mişcă la nivel de Patriarhie, Mitropolie, de Eparhie, de protopopiat, de parohie, de mănăstire. Biserica-i acolo. Se vede. Se mişcă. Nu poate fi altfel. E Mamă. Suferă împreună cu omul. Să ne ajute Dumnezeu să învăţăm din această perioadă de izolare, cum s-a izolat Maria Egipteanca 47 de ani în pustie, că i-a poruncit Dumnezeu. Să învăţăm că suntem chemaţi în această stare de separare şi de izolare să reînvăţăm normalitatea. Dar să ne plângem şi păcatele. Canonul Sfântului Andrei Criteanul ne învaţă să ne plângem păcatele. Să-i cerem iertare lui Dumnezeu toţi. Şi păstori. Şi păstoriţi, că toţi împreună am greşit. Şi să ne rugăm ca să ne dăruiască bucuria şi Lumina Sfintei Învieri ca să putem cânta Hristos a Înviat!, chiar dacă nu vom fi împreună în biserici. Să putem cânta în comuniune tot neamul românesc cel drept credincios şi toată lumea creştină şi să spunem din toată inima Hristos a Înviat! şi Adevărat a Înviat!”
Preasfinţitul Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, a oficiat, cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi Sfânta Liturghie a Darurilor înainte Sfinţite la Mănăstirea Scărişoara Nouă, Protopopiatul Carei, împreună cu soborul.
