Capul sus FETELOR, lupta continua!

hcmDupă câștigarea Supercupei României, după un parcurs fără cusur în Liga Națională (opt victorii), după o calificare în grupele EHF Champions League obținută după două succese și un debut cu dreptul în Grupa A, în această seară HCM Baia Mare a suferit prima înfrângere a sezonului, vicecampioana României pierzând cu 29-31 (14-19) confruntarea cu Larvik HK din a doua etapă a Grupei A.

Deși a prins vicecampioana Europei într-un moment vulnerabil (fără patru jucătoare și după o înfrângere pe propriul teren), HCM-ul nu a avut azi nici viteza și nici precizia necesare pentru a obține două puncte.

HCM Baia Mare începe determinat întâlnirea cu Larvik HK, iar după primele șapte minute de joc gazdele au avantaj de trei goluri (5-2) și toate semnele converg spre o partidă bună, speranțele altor două puncte acumulate în Grupa A crescând. 6-3 în minutul 8, 7-4 un minut mai târziu. Suporterii, care au umplut azi polivalenta, scandează numele echipei și se pregătesc de spectacol. Doar că. de la 8-6 (minutul 12), norvegiencele punctează de trei ori consecutiv și trec pentru prima dată în avantaj: 8-9 în minutul 17. Pineau egalează la 9 în minutul 18, Nora Mork își readuce echipa la conducere: 9-10 în minutul 19 și din acest moment băimărencele nu mai reușesc nici măcar să-și egaleze adversara. Trei goluri la foc automat pentru campioana Norvegiei și Larvik se desprinde: 9-12 cu noua minute înainte de pauză. Handbalistele lui Tor Odvar Moen, însă, merg și mai departe: 10-14 în minutul 23, 12-17 în minutul 27, 12-18 în minutul 27, pentru ca după 30 de minute de joc scorul să fie 14-19.

Băimărencele revin de la vestiar mai inspirate și recuperează prin golurile lui Jezic și Geiger: 16-19 în minutul 32. Speranțele reîncep să apară. La 18-22, în minutul 39, două jucătoare de la Larvik sunt eliminate, superioritatea nefiind, însă, speculată de HCM, care nu reușește să strângă scorul. În minutul 46, campioana Norvegiei reface avantajul maxim de șase goluri: 19-25. O distanță înregistrată și în minutele 47 (20-26) și 50 (21-27). Cu cinci minute înainte de final, gazdele se apropie promițător din nou: 26-29. Norvegiencele sunt chemate la time out. Abbingh punctează din 7m și tribunele explodează: 27-29. Mai sunt circa patru minute de joc. Timp ar mai fi. Pe atacul echipei oaspete se declanșează infernul. Ratare. Băimărencele, însă, se precipită și irosesc șansa de a se apropia la un singur gol. În replică, Gro Hammerseng-Edin punctează și este 27-30. Time out pentru Baia Mare. Pineau înscrie pentru 28-30, Thea Mork își mai trece o reușită în cont, iar căpitanul băimărencelor închide tabela: 29-31.

În ciuda absențelor de marcă din angrenajul campioanei Norvegiei (Anja Hammerseng-Edin, Alina Wojtas, Tine Stange, Linn-Kristin Riegelhuth Koren) și în ciuda șocului resimțit de vicecampioana Europei după debutul cu înfrângere pe propriul teren în actualul sezon de Liga Campionilor, nordicele au revenit în Baia Mare cu un singur gând: victoria. Punct ochit, punct lovit. Cele două surori Mork au dat 18 goluri în poarta HCM-ului (câte 9 fiecare, pentru Nora din 16 încercări, pentru Thea din 9), în timp ce Allison Pineau a fost golghetera băimărencelor, cu 8 goluri din 13 încercări. Și dacă echipa oaspete a savurat în această seară avantaje de maximum șase goluri, gazdele au reușit să conducă maximum cu trei.

HCM Baia Mare – Larvik HK 29-31 (14-19)
Etapa a doua din Grupa A;
Sala sporturilor “Lascăr Pană”;
Au arbitrat: Peter Brunovsky și Vladimir Canda (Slovacia);
Delegat EHF: Jiri Konecny (Cehia);

Minute de eliminare: 4-8;
Aruncări de la 7m: 4-1 (transformate 3-1, a ratat Pineau);

HCM Baia Mare: Ungureanu (3 intervenții), Munteanu (2) – Pineau 8 (2 din aruncari de la 7m), Ardean Elisei 4, Geiger 4, Jezic 4, Abbingh 3 (1), Do Nascimento 2, Vizitiu 2, Marin 1, Preda 1, Nechita, Szucs, Tătar Perianu, Tănasie. Antrenor: Aurelian Roșca. Director sportiv: Ioan Băban.

Larvik HK: Toft (12), Hasanic (un 7m) – N. Mork 9 (1), T. Mork 9, Kurtovic 6, G. Hammerseng-Edin 4, Frafjord 2, Breivang 1, Sobstad Molid, Johansen, Breistol, Svela, Solberg, Osnes Graesholt. Antrenor: Tor Odvar Moen.

sursa:hcmbaiamare.ro

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.