Care a fost situația traficului la PTF Sighet în prima zi a anului?

➡În data de 1 ianuarie a.c., în intervalul orar 00.00-23.59, au intrat în România, prin Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației 415 persoane, cu 63 autoturisme. Din cele 415 persoane, 327 sunt cetățeni ucraineni. În data de 1 ianuarie în același interval orar, în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației nu s-au înregistrat solicitări de azil.
➡Pompierii maramureșeni au transportat cu autospeciala din dotare cinci persoane, însoțite de un voluntar, la gara CFR Sighetu Marmației, de unde au plecat cu trenul la Cluj-Napoca.
‼În prezent nu sunt persoane cazate în tabăra operaționalizată de pompierii maramureșeni la Sighetu Marmației. Sunt asigurate 160 locuri pentru cazare, care pot fi suplimentate în funcție de evoluția situației.
➡Polițiști, jandarmi și polițiști locali sunt prezenți în zona limitrofă a punctului de trecere a frontierei pentru a se asigura că cetățenii veniți din Ucraina nu sunt expuși victimizării.
➡Sunt asigurate și identificate în alte locații (pensiuni, hoteluri, locații ale cultelor religioase, locații ale autorităților administrației publice locale, unități de învățământ etc.) peste 9.000 locuri de cazare pentru cetățenii din Ucraina. Locurile de cazare pot fi suplimentate în funcție de evoluția evenimentelor și a fluxului de persoane în Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
➡Centrul Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Maramureș din Șomcuta Mare are un grad de ocupare de 31%. Nu sunt cazate, în prezent, persoane de cetățenie ucraineană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.