Căruțele trase de cai și pline cu maramureșeni entuziaști care vor evoca simbolic “Drumul Unirii”, drum lung de peste 300 de kilometri, au pornit joi din municipiul de pe malul Tisei, Izei și Marei – Sighetu Marmației, spre inima unirii României, Alba Iulia.
Convoiul căruțelor a pornit din Apșa de Jos, Ucraina, cu români patrioți din dreapta Tisei, conduși de primarul orașului Solotvino, Gheorghe Uhali. Aceștia au fost întâmpinați la Podul istoric de către o delegație a Consiliului Județean Maramureș, condusă de vicepreședintele Ioan Doru Dăncuș, alături de care s-au aflat primari din Maramureșul istoric. Întâlnirea a fost emoționantă, delegații pornind spre centrul istoric al municipiului Sighetu Marmației, acolo unde, în fața statuii dr. Ioan Mihalyi de Apșa, mulțimea adunată i-a întâmpinat cu urale și multă bucurie.
La împlinirea a 100 de ani de la Adunarea Populară din Sighetu Marmației, pe platoul din fața statuii corifeului s-a intonat, la taragot, în interpretarea consilierului județean Ioan Sas, imnul de stat și s-a desfășurat ceremonialul militar. Prefectul Vasile Moldovan a primit onorul și a salutat Drapelul de luptă, trecând în revista Garda de Onoare, după care s-a oficiat serviciul religios de un sobor de preoți. În fața asistenței compusă din personalități locale, consilierii județeni Dorel Orza, Nicolae Mișulec, Ioan Sas, Felician Cerneștean, Gheorghe Mihai Bârlea, consilieri locali, au fost rostite alocuțiuni de către prefectul Vasile Moldovan, vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Doru Dăncuș, primarul municipiului Sighetu Marmației, Horia Scubli, directorul Muzeului Maramureșean, Gheorghe Todinca și profesorul Mihai Dăncuș.
“Mă trec fiorii emoției astăzi, în fața dumneavoastră, pentru că și eu m-am născut în Sighet, cu 45 de ani în urmă. Este un moment special pe care îl marcăm împreună, e o zi sfântă pentru Maramureșul Istoric, o zi în care, în urmă cu 100 de ani, maramureșenii noștri dragi au hotărât să se îndrepte spre Alba Iulia, alegându-și reprezentanții. În urmă cu 100 de ani, maramureșenii s-au aflat în linia întâi a Marii Uniri și acum, inclusiv prin acest eveniment, maramureșenii dovedesc că sunt primii atunci când trebuie să marcheze momentele de răscruce ale istoriei noastre naționale. I-am pomenit și cinstit pe eroii noștri, iar când vorbim de eroi, cu toții ne gândim la sacrificiu la sânge, la dragostea de neam și țară, dar și la valori. Iar valorile în care au crezut înaintașii noștri trebuie să rămână călăuză în tot ceea ce facem, atât nouă, celor care vremelnic ne aflăm la conducere, cât și tuturor românilor,” a subliniat Ioan Doru Dăncuș, vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș.
Tot cu această ocazie a fost inaugurată placa memorială amplasată pe casa memorială dr. Ioan Mihalyi de Apșa, edificată ca primul Muzeul al Maramureșului, după care s-au depus coroane de flori la monumentul dedicat academicianului precursor al Marii Uniri. O altă placă a fost dezvelită pe clădirea fostului Consiliu Național Român din Sighetu Marmației unde, la data de 22 noiembrie 1918 a avut loc Adunarea Națională a românilor maramureșeni, care a ales Sfatul Național și a hotărât trimiterea delegațiilor la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. La finalul evenimentului, în fața a mii de maramureșeni, în centrul municipiului Sighetu Marmației, peste 15 primari din Maramureșul Voievodal au semnat un credențial de mulțumire și recunoștință a faptelor înaintașilor care au înfăptuit, la 1 Decembrie 1918, Marea Unire, proces în care toate provinciile istorice locuite de români s-au unit în cuprinsul aceluiași stat național, România.
Căruțele și caii cu moroșeni din Oncești, Giulești, cei din dreapta Tisei și Săpânța, care au pornit la realizarea lungului drum spre Alba Iulia au fost sfințite de un sobor de preoți. Manifestarea s-a încheiat cu un moment cultural-artistic, în acordurile imnului compus special de artistul Dinu Nistor pentru deplasarea convoiului de căruțe pe „Drumul Unirii”, căruțe în care au urcat oficiali și maramureșeni dornici să refacă drumul spre capitala Unirii, Alba Iulia.
“Drumul Unirii” este un proiect demarat de Consiliului Județean Maramureș și aprobat de Comitetul Interministerial pentru Centenar din cadrul Ministerului Culturii și Identității Naționale și se va încheia pe 1 decembrie, la Alba Iulia, când maramureșenii vor fi prinși în parada populară.
Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș