Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Câștigătorul proiectului de reabilitare pe DJ 186 Valea Izei a avansat cu lucrările și în comuna Bogdan Vodă

Câștigătorul proiectului de reabilitare pe DJ 186 Valea Izei a avansat cu lucrările și în comuna Bogdan Vodă

Deși România se află sub stare de urgență până în 14 mai și foarte multe activități au fost sistate, afectând drastic economia națională dar și veniturile cetățenilor, în județul Maramureș continuă lucrările la proiectele demarate de Consiliul Județean Maramureș.

Astfel, încă de la începutul lunii aprilie 2020, ample lucrări de reabilitare au demarat pe DJ 186 Valea Izei, pe tronsonul de drum cuprins între Bârsana (DJ185) – Strâmtura – Rozavlea – Șieu – Bogdan Vodă – Dragomirești – Săliștea de Sus – Săcel (DN 17C).

Reabilitarea DJ 186 pe Valea Izei, între Bârsana și Săcel este un proiect al forului județean, finanțat din fonduri guvernamentale prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) II și presupune reabilitarea a 39,3 km de drum, valoarea totală a lucrărilor fiind de 91.891.820,71 lei fără TVA.

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, alături de vicepreședintele Ioan-Doru Dăncuș și antreprenorul general al lucrării, au efectuat o vizită de lucru pe Valea Izei, pentru a vedea cum decurg lucrările de reabilitare a drumului, la o lună de la demararea lor.

Astfel,  au fost vizitate șantierele deschise în Bârsana, Strâmtura, Rozavlea, Șieu, Bogdan Vodă și Dragomirești, fiind purtate discuții cu reprezentanții autorității locale, dar și cu localnicii, pentru a vedea care sunt doleanțele lor și ce poate fi îmbunătățit la acest proiect atât de așteptat de locuitorii Maramureșului istoric. O astfel de oprire a avut loc și în comuna Bogdan Vodă, aici unde muncitorii și utilajele erau pe drum în după-amiaza zilei de joi, 7 mai 2020, activitatea fiind în toi.

”Drumul Județean DJ 186 pe Valea Izei a reprezentant unul dintre cele mai importante proiecte ale mandatului meu de președinte al Consiliului Județean, pentru că, în vara anul 2016, atunci când am venit pentru a cere votul cetățenilor din Maramureșul istoric, am promis că voi rezolva această reabilitare de drum județean care a fost, vreme de peste 24 de ani, doar în faza de discuții. Și mă bucur nu doar că am reușit să mă țin de cuvânt ci să văd că, într-un singur mandat, am reușit să scriem proiectul, să îl depunem la finanțare, să obținem banii, să îl scoatem la licitație, să desemnăm un câștigător, să vedem finalizat proiectul tehnic și, de mai bine de o lună, să fie utilajele pe drum. Le mulțumesc tuturor pentru înțelegerea de care dau dovadă în această perioadă și aștept cu nerăbdare să putem circula cu toții, pe un drum reabilitat la standard europene”, a declarat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire