Cătălin Cherecheş votează PNL!
Primarul ales al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a acordat un interviu în exclusivitate pentru Ziua Bună Maramureș (zbmm.ro) în care face dezvăluri importante.
Este primul interviu acordat de Cherecheș după arestarea preventivă. În prezent, primarul ales este suspendat, putând să își reia mandatul după revocarea arestului la domiciliu.
ÎMI SUSȚIN MAMA
“Îmi susțin mama, este evident. Îmi voi sfătui mama să facă ceea ce este mai bine şi mai util pentru comunitatea băimăreană şi maramureşeană în această campanie. Sunt sigur că va reuși să se prezinte aşa cum e, să fie autentică şi să aducă în politică lucrurile pe care mi le-a inoculat în viaţă de familie şi profesională: seriozitate, moralitate, profesionalism, demnitate, onoare, rezistenţă la rău şi promovarea binelui. Sunt convins că va reuși să facă și în politică ceea ce a făcut în cariera ei de doctor, de șef al Spitalui din Baia Mare”
FAMILIA CHERECHEȘ ȘI PNL
„Mama mea a ajuns natural în Partidul Naţional Liberal, noi având rădăcini liberale în familie. Bunicul meu a reînfiinţat, după Revoluţie, Partidul Naţional Liberal în Maramureş. A fost în grupul care a consolidat partidul după 1990. După care, am fost convins eu de Crin Antonescu şi de fostul Secretar General al PNL, Eduard Hellvig, să devin membru al PNL şi să candidez la Primăria Baia Mare în 2010. M-au dat afară pentru că am considerat că în Primăria Municipiului Baia Mare nu e normal să lupţi din perspectivă politică, lucru care a deranjat sfere economice şi politice, aşa că m-au dată afară din partid. Au revenit asupra deciziei, readucându-mă în partid după un an de zile, pentru că se demaraseră procedurile pentru alegeri şi aveau nevoie de mine în 2011, la alegerile parţiale. Dar acum cred că PNL poate aduce o schimbare reală în viața noastră și am sprijinit-o pe mama să candideze.
SUNT ALĂTURI DE MIRCEA DOLHA ȘI PNL MARAMUREȘ
„Eu cred că domnul Dolha este un om care a evoluat mult. E important să iei de la un om întotdeauna lucrurile care sunt pozitive. Nu cred că în viaţă este util să ne vânăm unii pe ceilalţi și este constructiv să ne concentram atenția spre lucrurile unde putem să fim performanţi şi în felul acesta cu siguranţă că putem să dăm comunităţii ceea ce aşteaptă cu adevărat de la o zona politică.
Orice se poate spune despre Mircea Dolha dar că nu este dedicat oamenilor sau că nu este om de cuvânt nu se poate spune. Ce e drept, e drept. Da. A fost parlamentarul cel mai activ! Și deşi la un moment dat am fost adversari, nu pot să uit că atunci când am fost arestat şi oameni la care le-am făcut mult bine, m-au atacat, Mircea Dolha nu m-a atacat. Din contră.”
Comandat de PNL Maramureș, Cod mandatar financiar: 11160004