Vineri, 10 ianuarie, de la ora 19.00 la Sala Mare cu publicul pe scenă publicul este invitat la
spectacolul CĂSĂTORIA, după N. V. Gogol, regia artistică Mihai Gligan, scenografia Mihai
Vălu, dramaturgia Vlad Sălbatecu, traducerea Lucia Demetrius, pregătire muzicală Petru Damșa
și Dorin Griguța.
Mai mulți pretendenți și o fată de măritat își dau întâlnire. E vremea pețitului și fiecare își
etalează intențiile și pretențiile. Spectacolul nu își propune să facă o demonstrație despre
binefacerile căsătoriei, ci ține să ne arate fața ascunsă a acesteia. E un joc de lumini și umbre în
care gândurile, îndoielile, temerile ies la suprafață și tulbură ordinea firească. Alegerea
partenerului e o adevărată bătălie. Ce spune rațiunea poate să nu fie pe placul inimii. A renunța
la o parte din tine înseamnă și renunțarea la liniștea interioară.
Dar dincolo de toate acestea, spectacolul te cucerește prin maniera realist-magică a
interpretării textului, prin metafore hazlii și fermecătoare, prin insinuări atent studiate. Comicul
ia naștere din situații imprevizibile și replici scânteietoare. După aproape două secole, Gogol ne
mai face cu ochiul. Un spectacol de văzut și revăzut.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Sanda Savolszky, Wanda Tamas, Inna
Andriuca, Eduard Bîndiu, Andrei Dinu, Dan Cordea, Mircea Gligor, Raul Hotcaș, Rodica
Pașca, Alex Macavei, Andrei Han.
_____________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE CU PUBLICUL PE SCENĂ ȘI
DUREAZĂ 1 ORĂ ȘI 30 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani!
Preț bilet: 25 lei întreg/15 lei redus
Sâmbătă, 11 ianuarie, de la orele 10.00 și 11.30, la Teatrul de Păpuși va avea loc spectacolul
Hänsel şi Gretel operă pentru copii de Engelbert Humperdinck dupa Fratii Grimm, regia Traian
Savinescu, scenografia Marian Sandu.
După multe peripeţii, Hänsel şi Gretel, plini de curaj şi isteţime, vor fi la înălţime şi îi vor veni
de hac Babei Cloanţa Cotoroanţa şi o vor pune pe jar!
Iar… când vraja se va rupe, copiii rătăciţi în pădure şi transformaţi de strigoiul de babă în turtă-
dulce, toţi toţi vor prinde viaţă, se vor bucura şi vor cânta fericiţi în corul final!
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Irina Oțoiu, Vlad Crișan, Alin Albu, Carmen
Bulancea, Liliana Voș, Camelia Blidar Strat, Iulian Bulancea.
_______________________________________
SPECTACOLUL DUREAZĂ 60 DE MINUTE, IAR PREȚUL UNUI BILET ESTE 10 LEI.
La Teatrul Municipal Baia Mare este programat sâmbătă, 11 ianuarie, la sala Studio, de la
ora 19.00 spectacolul OMUL PERNĂ de Martin McDonagh, regia Andrei Han, traducerea
Eugen Gyemant, scenografia Mihai Vălu, mișcare scenică George Pop.
OMUL PERNĂ îmbină inteligent comedia cu macabrul, naivitatea și cruzimea, într-un amalgam
de senzații contradictorii din care transpare ideea că lucrurile nu sunt totdeauna ceea ce par a
fi, că există multiple fațete ale realității, iar adevărul se lasă cu greu descoperit de cele mai
multe ori. Într-o abordare psihanalitic-detectivistă, spectacolul „Omul Pernă” ne prezintă
straturile terifiante ale psihicului uman, ducând devoalarea până la detalii de o cruzime
extremă. Doi frați, unul scriitor și celălalt cu retard mintal, compun și execută scenarii cu
ucigași de copii. Traumele din copilăria protagoniștilor au găsit terenul fertil pentru
exteriorizarea conflictelor nerezolvate. Suntem martorii unei realități în care ficțiunea deține
rolul dominant, într-o țară dictatorială imaginară. Ce se ascunde în spatele unor povestiri noir?
O copilărie nefericită, părinți devianți, relații tensionate ? Cum sunt exorcizați demonii interiori
şi cum ies la suprafață în viața de zi cu zi ? Acestea sunt întrebările la care spectacolul „Omul
Pernă” încearcă să răspundă.
Martin McDonagh (n. 1970) s-a născut și a crescut la Londra, într-o familie de imigranți
irlandezi, dar spiritul Irlandei e mereu viu în opera sa, pulsând între două lumi, două identități.
Este considerat una dintre figurile proeminente ale teatrului irlandez contemporan. Umorul
negru absurd și cruzimea din creațiile sale i-au adus celebritatea. Dramaturg, scenarist, regizor
de teatru și film, cu un premiu Oscar la activ, patru premii BAFTA, trei premii Olivier, și două
Globuri de Aur, Martin McDonagh e dezamăgit de lumea teatrului și se îndreaptă mai mult spre
film, unde a și avut succes după succes, dacă ar fi să amintim doar „In Bruges” și „Spiritele din
Inisherin”.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Eduard Bîndiu, Alex Macavei, Rodica Pașca,
Cătălin Mocan, Wanda Tamas, Ioan Costin, Carmen Ghiurco.
__________________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA STUDIO ȘI DUREAZĂ 90 DE MINUTE.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 14 ani! Spectacolul conține scene de violență și limbaj
licențios, care vă pot afecta emoțional.
Preț bilet: 25 lei întreg/ 15 lei redus
Duminică, 12 ianuarie, de la ora 19.00 la sala mare a Teatrului Municipal Baia Mare publicul
poate viziona spectacolul COMEDIE PE ÎNTUNERIC de Peter Shaffer, regia Gelu Badea,
traducerea Dorin Dron, scenografia Mihai Vălu.
Un sculptor, Brindsley Miller, însoțit de logodnica sa, Carol Melkett, organizează o petrecere la
care îl invită, alături de prieteni, pe miliardarul Georg Bamberger, colecționar de artă, în
speranța că acesta va cumpăra unele dintre lucrările sale. Pentru a-l impresiona pe Colonelul
Melkett, viitorul său socru, tânărul artist împrumută mobilier de la vecinul lor, Harold Gorringe
– anticar, fără ca acesta să știe.
Însă o pană bruscă de curent va da lucrurile peste cap. În întunericul instalat se duce o luptă
comică de recunoaștere, iar neprevăzutul schimbă strategia. Inversând inteligent convențiile,
spectacolul ne provoacă să vedem dincolo de aparențe într-o manieră originală, plină de umor.
Dramaturgul britanic Peter Shaffer, premiat cu Oscar pentru scenariul filmului, AMADEUS
este autorul farsei moderne COMEDIE PE ÎNTUNERIC, pusă pentru prima data în scenă la
Londra, devenită una dintre cele mai jucate piese din teatrul contemporan. (Ana Liliana Ilea)
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Dragoș Călin, Rodica Pașca, Sanda Savolszky,
Ioan Costin, Mircea Gligor, Andrei Han, Cătălin Mocan, Denisa Blag, Alex Macavei.
_____________________________________
SPECTACOLUL SE JOACĂ LA SALA MARE ȘI DUREAZĂ 100`, FĂRĂ PAUZĂ.
*Spectacol recomandat persoanelor peste 12 ani!
Preț bilet:
Categoria I:
Întreg – 25 lei
Redus – 15 lei
Categoria a II- a
Întreg – 20 lei
Redus – 10 lei
_____________________________________
Biletele se pot achiziționa de pe www.myticket.ro, www.entertix.ro sau de la casieria Teatrului,
conform programului:
– luni și marți: ÎNCHIS, sunt disponibile doar rezervări telefonice, între orele 11.00 – 16.00
– miercuri și joi: 12.00 – 14.00
– vineri, sâmbătă și duminică: 17.30 – 19.30 și cu o oră înainte de începerea spectacolelor.
Informații și rezervări: tel. 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926 (secția Păpuși),
conform programului: Luni – Vineri: 11.00 – 16.00, Sâmbăta: 12.00 – 13.00.