Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ce acțiuni au desfășurat jandarmii maramureșeni cu ocazia sarbătorii de Sfantul Nicolae?

Ce acțiuni au desfășurat jandarmii maramureșeni cu ocazia sarbătorii de Sfantul Nicolae?

A devenit deja o tradiție ca în preajma marilor sărbători religioase, jandarmii
maramureșeni să sprijine anumite cazuri sociale. Acum, cu ocazia sărbătorii religioase
dedicată Sfântului Ierarh Nicolae făcătorul de minuni, jandarmii din cadrul Postului de
Jandarmi Montan Țibleș și cei din Târgu Lăpuș și-au propus să aducă un strop de bucurie
celor trei copii ai unei familii din Rogoz, copii cu vârsta între 3 și 14 ani.
Ajutorarea acestora a fost posibilă prin implicarea colegilor noștri, care au declanșat o
activitate caritabilă pentru a veni în sprijinul acestei familii. Neașteptat de mare a fost
ecoul acestei acțiuni întrucât  jandarmii s-au mobilizat, au reușit să adune atât bunuri
materiale, îmbărăcăminte, încălțăminte, electrocasnice, dar și bani. Au venit cu ele ieri, în
ajun de sărbătoare și au reușit să aducă un strop de bucurie, considerând că este de datoria
lor să-i ajute pe acești copii de Moș Nicolae.
Acum, în preajma sărbătorilor de iarnă vom mai organiza astfel de activităţi şi credem
că, prin efortul comun, vom reuşi să aducem o rază de lumină în viaţa celor cu care soarta
poate a fost mai puțin generoasă.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire