Prin unele părţi i se mai zice şi luminiţa de seară, talpa-gâştei sau cizma-cucului. Planta are numeroase beneficii pentru sănătate, însă este faimoasă în special pentru tratarea infecţiilor respiratorii, fiind la mare căutare acum, când sezonul răcelilor şi gripelor revine.
Ciuboţica-cucului este o plantă perenă, cu flori erbacee, din familia Primulaceae. Creşte în cea mai mare din Europa temperată şi din Asia de Vest, pe terenuri deschise, în special pe câmpuri şi pajişti, dar şi pe dune de coastă şi creste stâncoase, în zonele de deal şi de munte. Florile, de culoare galbenă, apar primăvara, în grupuri de 10-30 pe o singură tulpină, la a cărei bază se află un mănunchi de frunze ovalare, alungite, cu suprafaţă încreţită şi margine ondulată. De la ciuboţica-cucului se pot folosi, în scop terapeutic, florile, frunzele şi rădăcinile. În acest scop, florile pot fi culese primăvara, până la începutul lunii iunie, când se formează fructele. Rădăcinile şi rizomii plantei, însă, se recoltează toamna târziu. Florile colectate trebuie separate de tulpini şi puse la uscat. După care, se păstrează la loc întunecat şi uscat pentru a fi folosite tot restul anului.
Secole de-a rândul, ciuboţica-cucului a fost apreciată pentru proprietăţile sale medicinale. Fiecare parte a plantei conţine substanţe considerate „de leac“. Astfel, rădăcinile şi rizomii de ciuboţica-cucului conţin saponozide triterpenice de tipul primulinei, acid primulinic, precum şi amidon, zaharuri şi ulei volatil. Florile conţin saponozide şi flavonoizi. Iar în frunze s-a descoperit o cantitate mare de vitamina C şi carotenoizi. Ca urmare, planta are acţiune antispastică, emolientă, fluidifiant al secreţiilor bronşice, secretolitică, diaforetică, calmantă, sedativă, cicatrizantă, sudorifică.
