Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Ce obligații au cei care vor să prelungească valabilitatea permisului de armă?

Ce obligații au cei care vor să prelungească valabilitatea permisului de armă?

Potrivit prevederilor legale, permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri, exceptând perioada de suspendare.

În vederea prelungirii valabilităţii permisului de armă, titularul acestuia este obligat să dea curs notificării polițiștilor Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase și să se prezinte, înainte de împlinirea termenului, la structura de poliţie competentă în a cărei rază de competenţă teritorială îşi are domiciliul sau reşedinţa, cu armele înscrise în permis, precum şi cu documentele stabilite în normele metodologice.

Valabilitatea permisului de armă se prelungeşte pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege şi prezintă dovada efectuării unei şedinţe de tragere anual, într-un poligon autorizat, cu excepţia posesorilor de arme de vânătoare.

După expirarea valabilității, arma trebuie predată unui armurier autorizat în termenul prevăzut de legislație. Nepredarea armei în termenul sus-menționat constituie infracțiune, care se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, și atrage anularea dreptului de deținere armă și confiscarea armelor și munițiilor.

Ieri, 13 mai, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au întocmit dosar penal și desfășoară cercetări sub aspectul savârșirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor în cazul unui bărbat domiciliat în comuna Săcel, titular al permisului de armă, a cărui valabilitate era expirată din data de  21.01.2024. Totodată au  fost ridicate în vederea expertizării o armă de  vânătoare și 22 cartușe cu capsa nepercutată deţinute în baza permisului de armă. Polițiștii continuă cercetările, urmând a dispune măsuri legale.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire