Ce se întâmplă în corpul tău când spui ADEVĂRUL

femeiePsihologul James W. Pennebaker explică de ce este benefic să scoţi la iveală cele mai adânci secrete şi să spui adevărul.

Orice tip de dezvăluire, deschisă şi sinceră, reduce stresul şi ajută individul să fie mai îngăduitor cu propriul comportament. Nu este o coincidenţă faptul că unii dintre cei mai puternici oameni din diverse culturi îi încurajează pe ceilalţi să îşi mărturisească fărădelegile. Şi există dovezi puternice cu privire la faptul că a pune pe hârtie experienţe neplăcute sau secrete întunecate poate aduce beneficii la nivelul bunăstării fizice şi psihice.

Similară spovedaniei religioase, scrierea experienţelor încurajează individul să exploreze cele mai profunde sentimente legate de experienţe deranjante. Pentru ca o astfel de curăţare emoţională să funcţioneze, indivizii trebuie să fie complet sinceri cu ei înşişi. După numeroase studii, începe să iasă la iveală cu adevărat importanţa exprimării gândurilor şi emoţiilor, gest similar cu acela de a ţine un jurnal.

În primul rând, exprimând tulburările emoţionale în cuvinte, schimbi modul în care te gândeşti la ele. Dându-le o formă concretă reuşeşti să le clasifici în noi moduri. De exemplu, atunci când traduci experienţele emoţionale în cuvinte şi poveşti, începi să te gândeşti la ele într-un context mai simplu, mai puţin ameninţător. Nu există nicio dovadă solidă pentru a explica acest fenomen, dar cel mai probabil se produce deoarece vorbind sau scriind despre un eveniment perturbator, reuşeşti să îl înţelegi mai bine. Iar lucrurile pe care nu le înţelegi cauzează un nivel sporit de anxietate.

Citeste continuarea pe feminis.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.