Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Cea mai bună veste pentru toti soferii din România. Nu mai e obligatoriu

Cea mai bună veste pentru toti soferii din România. Nu mai e obligatoriu

Conducătorii auto nu au obligația de a deține asupra lor dovada asigurării de răspundere civilă auto (RCA) și nici nu trebuie să o prezinte organului de poliție la controlul actelor, potrivit unei decizii a sunei instanţe din România, prezentată publicului de publicaţia specializată AvocatNet.

Conducătorii auto nu sunt obligați să aibă asupra lor dovada asigurării RCA și nu trebuie să o prezinte polițistului atunci când acesta solicită controlul actelor, potrivit unei decizii definitive a Tribunalului Sălaj, scrie AvocatNet.

Concret, în anul 2015, un șofer a fost amendat pentru că nu a avut asupra sa la controlul organelor de poliție polița de asigurare auto obligatorie. În aceste condiții, conducătorul auto a contestat în instanță procesul-verbal de contravenție și a obținut anularea actului administrativ în 2016, iar în februarie anul acesta, instanța de apel a respins calea de atac formulată de Inspectoratul de Poliție.

Instanța de prim grad (judecătoria) a decis că nu există nicio prevede expresă care să-l oblige pe conducător să aibă asupra sa dovada asigurării, nici în contextul Legii nr. 136/1995 (vechea lege privind RCA-urile, în prezent abrogată și înlocuită de noul cadru RCA - OUG nr. 54/2016), nici în al OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice ori al regulamentului de punere în aplicare a acestei ordonanțe, mai scrie AvocatNet.

Practic, legea stipulează că, alături de permis, carte de identiate şi certificatul de înmatriculare, şoferul este obligat să prezinte poliţistului şi "alte documente prevăzute de lege", dar fără a specifica exact că este vorba despre poliţa RCA. Poliţistul a considerat că neprezentarea acestei poliţe este o contravenţie pentru că respectiva poliţă s-ar încadra în "alte documente prevăzute de lege", dar instanţa a stipulat definitiv că prezentarea poliţei RCA de către şofer nu este obligatorie.

Sursa: economica.net

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire