Cele mai TARI perle de la titularizare. Cum au dat profesorii cu Eminescu de pământ

perfeŞi profesorii dau perlele lor, iar examenul de titularizare a completat folclorul cu câteva nestemate care i-au amuzat şi întristat deopotrivă pe evaluatorii cu care candidaţii doresc să împartă profesia.

Subiectul I de la titularizare 2015 a presupus redactarea unui eseu despre romantismul creaţiei eminesciene. „Mihai Eminescu fregventează Junimea condusă de Titu Maiorescu” sau „La geneza poeziei ‘Luceafărul’ stă la bază basmul ‘Fata din grădina de aur’” sunt doar două astfel de exemple, potrivit adevarul.ro.

Un alt candidat nu a prea înţeles curentele literare, confundă realismul cu romantismul, ajungând în final să afirme „Limbajul lui Eminescu este unul anticalofil – împotriva scrisului frumos”. Iată cum interpretează alt candidat mesajul poeziei „Sara pe deal”: „În această poezie oamenii simpli duc o viaţă liniştită, oierii merg cu oile, cu turmele lor pe câmp, pe dealuri, cu oile la păscut şi rămân acolo aproape toată vara, iar femeile rămân acasă şi au grijă de gospodărie”.

Un alt absolvent al Facultăţii de Litere ignoră orice logică în exprimare: „Tema poeziei (n.r. „Ce te legeni”) e natura şi iubirea faţă de codru. Aici poetul admiră natura, codrul mai ales primăvara şi vara atunci când codrul e înflorit, înverzit şi când păsările ciripesc, rândunelele sunt în codru şi îl admiră, aici poetul se simte bine în acest codru, unde e o linişte deplină, iar codrul parcă răsună de cântatul păsărilor care se află în acest codru”.

În opinia unui alt profesor de limba şi literatura română, „Mihai Eminescu este cel care împarte literatura română în două, înainte de Eminescu şi după el”.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.