Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

CERCETĂRI EFECTUATE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI ULTRAJ. DOUĂ PERSOANE AU FOST REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE

CERCETĂRI EFECTUATE PENTRU COMITEREA INFRACȚIUNILOR DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI ULTRAJ. DOUĂ PERSOANE AU FOST REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE

La data de 29 mai a.c., în baza probatoriului administrat, față de un bărbat de 54 de ani, precum și față de un tânăr de 22 de ani a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj.

În fapt, în data de 29 mai a.c., în jurul orei 09.40, polițiștii aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu în localitatea Vălenii Lăpușului au observat că două grupuri de persoane și-ar fi adresat amenințări cu acte de violență. În vederea aplanării conflictului, polițiștii au intervenit, moment în care un bărbat de 54 de ani și un tânăr de 22 de ani, care aveau în mână un topor, respectiv o bâtă, i-ar fi adresat amenințări unui polițist.

Cele două persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, iar în urma administrării probatoriului, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș a luat măsura reținerii acestora pentru o perioadă de 24 de ore.

În cursul acestei zile, cei doi urmează să fie prezentați judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză, cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Lăpuș în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj.

Notă: Precizăm că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire