Ofițerii Serviciul Județean Anticorupție Giurgiu, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, efectuează cercetări într-un dosar penal privind infracțiunea de dare de mită, după ce un cetățean bulgar ar fi încercat să ofere suma de 120 de euro unui polițist de frontieră.
Sesizarea a fost formulată de un agent din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, incidentul având loc la data de 30 ianuarie. Polițiștii de frontieră au oprit pentru control o autoutilitară care se deplasa spre Bulgaria, condusă de un cetățean bulgar.
În urma verificărilor, s-a constatat că în autovehicul erau transportate două cabaline, fără documentele prevăzute de legislația în vigoare. Pentru a evita dispunerea măsurilor legale, conducătorul auto ar fi oferit suma de 120 de euro unuia dintre polițiștii de frontieră.
Agentul a refuzat categoric banii și a sesizat de îndată Direcția Generală Anticorupție. Întreaga activitate a fost înregistrată cu aparatura body-cam aflată în dotarea polițistului de frontieră.
La fața locului s-a deplasat echipa operativă a Serviciului Județean Anticorupție Giurgiu, care a procedat la constatarea infracțiunii flagrante. Totodată, reprezentanții Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Animalelor Giurgiu au aplicat sancțiuni contravenționale, întrucât cetățeanul bulgar nu deținea certificat de comerț intracomunitar pentru animale vii și autorizație de transport.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.
Reprezentanții autorităților precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale reprezintă o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, fără a aduce atingere principiului prezumției de nevinovăție.























