Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

CERCETAT PENTRU PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A UNOR PRODUSE CONTRAFĂCUTE ȘI ÎNȘELĂCIUNE

CERCETAT PENTRU PUNEREA ÎN CIRCULAȚIE A UNOR PRODUSE CONTRAFĂCUTE ȘI ÎNȘELĂCIUNE

La data de 28 mai a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Satu Mare, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu Mare, au pus în executare 3 mandate de percheziție domiciliară, în județul Satu Mare, la sediul social, punctul de lucru al unei societăți comerciale, precum și la domiciliul administratorului acesteia, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație a unor produse contrafăcute și înșelăciune.

Din cercetări a reieșit că, în perioada octombrie 2023 – mai 2024, administratorul societății ar fi comercializat componente și diferite accesorii de telefonie mobilă, față de care există suspiciunea rezonabilă că ar fi contrafăcute, atât la punctul de lucru al societății, cât și în mediul on-line.

În urma cercetărilor efectuate și a punerii în executare a mandatelor de percheziție, polițiștii au descoperit și ridicat componentele și accesoriile de telefonie mobilă, susceptibile a fi contrafăcute, în vederea expertizării, stabilirii prejudiciului cauzat și luării măsurilor legale.

Administratorul societății, un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Satu Mare, a fost condus la sediul Poliției, în vederea audierii, acesta fiind cercetat în vederea stabilirii întregii activități infracționale.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Satu Mare.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire