Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

CERCETAT PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

CERCETAT PENTRU TÂLHĂRIE CALIFICATĂ, REȚINUT PENTRU 24 DE ORE

Activitățile specifice de cercetare și investigare efectuate de polițiști au condus la identificarea unui tânăr, bănuit de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată. În baza probatoriului administrat de polițiști, a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore a acestuia.

În fapt, la data de 15 aprilie a.c., în jurul orei 23,00, Poliția municipiului Baia Mare a fost sesizată prin SNUAU 112 despre comiterea unei tâlhării. De urgență, polițiștii au identificat victima, o femeie de 53 de ani, și din primele verificări au stabilit faptul că în timp ce se deplasa pe strada Podinei, o persoană i-ar fi sustras, prin smulgere, poșeta. Prejudiciul a fost estimat la valoarea de aproximativ 1.000 de lei.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie calificată și în cadrul verificărilor efectuate a fost identificat un băimărean de 20 de ani, bănuit de comiterea faptei. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând a fi prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a celui în cauză.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire