Ceremonie publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Imnului Naţional al României în Baia Mare. Patru deținuți politici răsplătiți cu titlul de Cetățean de Onoare de către primarul Cătălin Cherecheș
Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Național al României – ”Deșteaptă-te române!”, simbol al unității Revoluției Române de la 1848.
În Baia Mare ceremonia publică prilejuită de sărbătorirea Zilei Imnului Naţional al României s-a desfăşurat în Piața Tricolorului, pe platoul Palatului Administrativ.
La eveniment au participat reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice judetene și locale, reprezentanții unităţilor şi instituţiilor aparţinând Sistemului Naţional de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţa Naţională din garnizoana Baia Mare, veterani de război, cadre militare în rezervă și retragere, reprezentanți ai cultelor religioase, partide politice și ai societății civile.
Tot azi, patru foști deținuți politici au primit titlul de Cetățean de Onoare ai municipiului Baia Mare: Gligor Eva, Dragomir Silviu Virgil, Filip Ioan și Florean Victor
Primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș a menționat :
“În fiecare an, în data de 29 iulie, sărbătorim unul dintre simbolurile României – Imnul Naţional. Această zi trebuie să fie un impuls pentru a menține vie flacăra iubirii față de semenii noștri și patrie, precum și respectul faţă de simbolurile şi valorile naţionale. Ziua Imnului Naţional este un moment de aducere aminte a patriotismului şi spiritului de sacrificiu a eroilor noștri care s-au jertfit pentru noi, pentru libertatea şi pentru integritatea ţării noastre.
Astăzi, când am sărbătorit unul dintre simbolurile dragi nouă, Imnul Național, aici în Baia Mare am avut parte de încă un moment de bucurie. Patru foști deținuți politici au primit titlul de Cetățean de Onoare ai municipiului Baia Mare. Este vorba despre Gligor Eva, Dragomir Silviu Virgil, Filip Ioan și Florean Victor.”























