Ceremonie militară şi religioasă la Coroieni

Ceremonie Coroieni 2014 231Sâmbătă, 6 decembrie 2014, prefectul judeţului Maramureş, Anton Rohian a participat în comuna Coroieni la ceremonia militară şi religioasă cu ocazia dezvelirii monumentului închinat în memoria eroilor comunei, căzuţi la datorie în primul şi al doilea Război Mondial.

Serviciul religios şi sfinţirea coroanelor de flori au fost săvârşite de către Preasfinţia sa Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului si Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoţi.

„Aici la Coroieni, comemorăm jertfa supremă a celor 134 de tineri, fii ai comunei, ucişi în cele două Mari Războaie Mondiale, în perioada anilor 1910 – 1950. In cele două mari conflagraţii mondiale, care au schimbat cursul istoriei şi harta lumii, tara noastră a desfăşurat forte impresionante. Au fost mobilizaţi copii, tineri şi adulţi, pe linia frontului sau în spatele ei, toţi convinşi că vor răscumpăra cu sângele lor libertatea României. Astăzi, la Coroieni, cu omenească emoţie şi adâncă recunoştinţă, cinstim memoria eroilor acestor locuri, memoria eroilor Maramureşului!” a punctat prefectul Anton Rohian.

Ceremonia s-a desfăşurat in conformitate cu prevederile Regulamentului Onorurilor si Ceremoniilor. Onorul militar a fost prezentat de către militari din cadrul Batalionului 612 Artilerie Antitanc Maramureş, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi “Pintea Viteazul” Maramureş şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă “Gheorghe Pop de Băseşti”. Gardă la monument au stat militari care au participat la misiuni internaţionale, atât in Irak si Afganistan. Fondul muzical al ceremoniei a fost asigurat de către Fanfara Municipală “Millennium Band”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.