Cetățean din Dolj, prins la volan sub influența alcoolului în Maramureș

Ieri, 09 noiembrie, la ora 14.50, polițiștii din Sighetu Marmației au oprit pentru control, un autoturism condus pe strada Căprioarei din municipiu.

La volan a fost identificat un bărbat de 45 de ani din județul Dolj. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru  care a fost condus la Spitalul Municipal Sighetu Marmației, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauză, polițiștii au întocmit dosarul penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Tot ieri, la ora 19.35, polițiștii băimăreni au oprit pentru control un autoturism condus pe bulevardul Regele Mihai I din municipiu, care, în urma efectuării unui viraj la stânga, a încălcat marcajul dublu continuu.

La volan a fost identificat un bărbat de 30 de ani din Baia Mare, iar în urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a constatat faptul că acesta are permisul de conducere reținut în vederea anulării.

De asemenea, autovehiculul condus de bărbat avea autorizație de circulație provizorie expirată.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat și conducerea unui vehicul neînmatriculat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.