Chiromanţie: Testul PALMELOR îţi arată SORTITUL!

Probabil ai avut curiozitatea de a afla, cu ajutorul unui specialist în chiromanţie sau a unor materiale de specialitate, ce trădează linia inimii din palma ta sau cum îţi influenţează forma mâinii norocul în viaţă. Mâna stângă şi mâna dreaptă au roluri diferite în chiromanţie, iar împreună îţi spun exact cum stai cu dragostea!

citit_palma

Aşadar, împreunează-ţi mâinile ca în imaginea de mai sus şi studiază cu atenţie linia inimii (marcată cu roşu în imagine), care începe la marginea palmei şi urcă, de regulă, până la intersecţia dintre degetul arătător şi cel mijlociu.

În funcţie de poziţia acestor două linii ale inimii, există 3 combinaţii care trădează modul în care percepi dragostea şi îţi dezvăluie destinul pe plan sentimental.

1. Liniile coincid

Dacă în momentul în care ai apropiat mâinile, cele două linii formează una continuă, înseamnă că eşti o fire sensibilă, blândă şi cu mult bun simţ. Nu îţi plac schimbările bruşte, iar viitorul îţi rezervă o relaţie cu un partener pe care cei din jurul tău îl vor aprecia în unanimitate. Vă veţi potrivi de minune şi veţi primi cu siguranţă binecuvântarea părinţilor voştri.

2. Linia palmei drepte se află mai sus

Eşti apreciată în rândul celor mai în vârstă şi există şanse mari ca între tine şi partenerul ideal să existe o diferenţă de vârstă majoră. Acest lucru nu te deranjează, întrucât cauţi esenţa dincolo de aparenţe, iar dacă o situaţie îţi oferă confortul de care ai nevoie, nu ţii cont de părerea celor din jur.

3. Linia palmei drepte se află mai jos

Eşti uşor agresivă, îţi plac provocările şi preferi dragostea pasională, arzătoare. Ţi se potriveşte de minune un student focos sau un străin misterios. Cei care au linia inimii plasată mai sus la mâna stângă sunt, de regulă, oameni frumoşi, irezistibili, cu un magnetism aparte. Aşadar, dacă ţi-a picat cineva cu tronc, îl vei cuceri cât ai clipi!

Sursa: feminis.ro

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.