Traficul rutier pe drumurile naționale din județ se desfășoară în prezent în condiții de iarnă, însă fără blocaje sau restricții majore, potrivit unei informări transmise de autorități. Toate sectoarele de drum sunt practicabile, iar carosabilul este curat și umed.
Conform situației actualizate, pe principalele artere rutiere starea părții carosabile este bună:
-
DN1C, E58 și varianta de ocolire a municipiului Baia Mare – carosabil curat și umed;
-
DN18, în Pasul Gutâi, pe tronsonul Baia Mare – carosabil curat și umed;
-
DN18 Petrova – carosabil curat și umed;
-
DN18 și DN17C – carosabil curat și umed;
-
DN18, în Pasul Prislop – carosabil curat și umed;
-
DN18B Târgu Lăpuș – carosabil curat și umed;
-
DN19 Huta Certeze – carosabil curat și umed.
Pentru menținerea condițiilor de circulație, un utilaj acționează pe DN18, în zona Pasului Prislop și Borșa, unde au fost împrăștiate aproximativ șase tone de material antiderapant. Totodată, se intervine cu autofreze în pasurile montane pentru lărgirea părții carosabile, astfel încât traficul să se desfășoare în siguranță.
Autoritățile recomandă șoferilor să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să își echipeze autovehiculele corespunzător sezonului rece.























