Întrucât spiritul Crăciunului a început să dăinuiască în casele și sufletele oamenilor, Organizația de Management al Destinației Județene Maramureș, alături de Consiliul Județean Maramureș, vă propun să dați o fugă până la ”Colindăm la Bastionul Măcelarilor”, cel mai nou concept și eveniment cu tematică de Crăciun din Maramureș.
Cunoscuți producători locali și meșteri populari vă vor aștepta cu cele mai bune bucate și produse realizate de ei cu multă dragoste, chiar în gospodăriile proprii, iar cete de colindători din cadrul Școlii Populare de Artă Baia Mare, din clasele Canto Popular și Canto Muzică Ușoară, cât și îndrăgitul artist de muzică populară, Alexandru Pop, vor vesti cu bucurie și emoție Nașterea Mântuitorului.
Datele în care vă puteți alătura întregii ambianțe de sărbătoare, creată la Bastionul Măcelarilor din Baia Mare, Piața Izvoarelor, nr. 2, sunt: 8, 15, 22, 29 decembrie 2023, dedicate Crăciunului sărbătorit pe rit nou și 5, 12 ianuarie 2024, dedicate Crăciunului sărbătorit pe rit vechi, în intervalul orar 17:00 – 20:00.
”De la an la an, dorim să oferim publicului larg evenimente noi, care să atragă cât mai mulți turiști, dar mai ales să aducem la lumină tradiția, portul popular, gastronomia bogată și bucuria de a fi împreună cu cei dragi, elemente care trebuie păstrate, transmise mai departe generațiilor viitoare, pentru că doar așa putem conserva și promova frumusețea și unicitatea județului nostru. Îndemn toți iubitorii Maramureșului și ai tradițiilor de Crăciun să se alăture nouă, acum, în praznic de sărbătoare”, a declarat Paul Habina, director executiv OMD Maramureș.
Partenerii de nădejde în organizarea acestor evenimente de anvergură sunt: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș, Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș și Muzeul Județean de Istorie Baia Mare.