Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic: societăţi comerciale sancţionate şi lemn confiscat de poliţişti

Combaterea faptelor ilicite din domeniul silvic: societăţi comerciale sancţionate şi lemn confiscat de poliţişti

Polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Delictelor Silvice împreună cu specialiști silvici ai Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat controale pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite care se comit în domeniul silvic.

Astfel, ieri, 09 mai, au fost verificate două societăţi comerciale, ambele cu sediile sociale şi punctele de lucru în comuna Satulung, care au ca obiect de activitate prelucrarea materialului lemnos.

În urma activităţilor au fost constatate nereguli pentru care au fost aplicate patru sancţiuni contravenţionale la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice. Valoarea amenzilor aplicate a fost de 10.000 de lei.

Ca măsură complementară a fost confiscată, în echivalent valoric, cantitatea totală de 67,35 mc material lemnoase, cu o valoare de aproximativ 15.000 de lei.

Foto: Arhiva

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire