Comisar de poliție, reținut de DNA!

dnaProcurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reţinerea pentru 24 de ore, începând de la data de 22.04.2015, a inculpatului BOTA ADRIAN, ofițer de poliție în cadrul IPJ Satu Mare, cu gradul profesional de comisar de poliție, la data faptelor angajat la Serviciul Cercetări Penale al I.P.J. Satu Mare, în sarcina căruia s-au reţinut infracţiunile de:

– luare de mită,

– trafic de influență

– două infracţiuni de spălare de bani

În ordonanţa procurorilor se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

Inculpatul Bota Adrian, ofițer de poliție în cadrul I.P.J.Satu Mare – Serviciul Cercetări Penale la data comiterii faptelor, în perioada 2006-2008, a pretins și primit de la un denunțător bani şi bunuri totalizând 180.000 euro, constând în:

– suma de 24.000 de euro,

– două terenuri în valoare de 150.000 euro la acea dată

– alte bunuri mobile (obiecte de mobilier, plata contravalorii unor obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte etc.)

În schimbul primirii foloaselor menţionate, inculpatul BOTA ADRIAN a promis că:

– își va încălca atribuțiile de serviciu cu ocazia instrumentării unui dosar penal al Parchetului de pe lângă Judecătoria Satu-Mare, dosar ce îi fusese repartizat, în sensul că va audia mai multe persoane în sensul dorit de denunțător, urmând ca acele declarații să fie folosite de acesta în vederea admiterii unei cereri de revizuire aflate pe rolul Tribunalului Satu Mare și a pronunțării unei hotărâri de achitare

– va interveni direct pe lângă judecătorul de la Tribunalul Satu-Mare la care fusese repartizată inițial cererea de revizuire, respectiv indirect pe lângă un judecător din cadrul Curții de Apel Oradea, prin intermediul unui polițist, pentru ca aceștia să admită în fond cererea de revizuire și să pronunțe hotărâri de achitare a denunțătorului .

De asemenea, inculpatul Bota Adrian i-a solicitat denunţătorului ca, în schimbul contraprestațiilor mai sus menționate, să-i transfere dreptul de proprietate asupra a două terenuri situate pe raza mun.Satu Mare (teren deținut în drept și în fapt de denunțător), respectiv pe raza comunei Viile Satu Mare (teren deținut în fapt de denunțător), iar pentru a disimula identitatea reală a beneficiarului celor două terenuri primite ca titlu de mită, respectiv cu titlu de trafic de influență, i-a dispus denunțătorului să încheie două contracte de vânzare cumpărare a acelor bunuri în care, drept cumpărători, să figureze persoane aflate în cercul relațional al ofițerului de poliție, fără ca aceștia din urmă să achite vreodată prețul acelor terenuri.

Inculpatului BOTA ADRIAN i s-au adus la cunoştinţă calitatea procesuală şi acuzaţiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală, urmând să fie prezentat la data de 23 aprilie 2015, Tribunalului Bihor cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie Satu Mare şi a Serviciului de Informații și Protecție Internă Satu Mare.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.