Rolul polițiștilor este același: să fie aproape de oameni, să acționeze pentru a înlătura pericolele și a aduce siguranță. Pentru a demonstra aceste abilități, în cadrul activităților desfășurate cu ocazia Zilei Poliției Române, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș a fost organizată pentru prima dată o competiție privind parcurgerea unui exercițiu tactic complex.
Mai mulți polițiști au acceptat această provocare și s-au prezentat, în echipe, la poligonul de tragere din localitatea Curtuiușu Mare. Toate probele s-au desfășurat sub atenta coordonare a instructorului de tragere, agent șef principal Țura Cristian-Claudiu din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Maramureș, sprijinit de specialiștii Serviciului de Pregătire Profesională.
La activitate au participat 12 echipe, compuse din polițiști care își desfășoară activitatea în cadrul structurilor operative, respectiv polițiști de ordine publică, rutieri, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale și ai Serviciului de Pregătire Profesională.
La nivelul unității se pune accent pe tot ce înseamnă pregătire profesională iar scopul competiției a fost de fapt executarea eficientă a serviciului polițienesc, dezvoltarea și îmbunătățirea modului de intervenție a polițiștilor operativi în cazurile semnalate. Exercițiul tactic s-a axat cu preponderență pe cazurile în care autovehiculele implicate nu opresc la semnalele regulamentare ale polițiștilor, respectiv folosirea și utilizarea mijloacelor de constrângere pentru oprirea/blocarea autovehiculelor sau pătrunderea în interiorul acestora.
Proba a constat în alergare pe o distanță de 400 de metri, tragere cu pistolul din dotare din diferite poziții asupra mai multor ținte de după obstacole/paravan, a continuat cu conducere în regim prioritar prin jalonare, întoarcere într-un spațiu limitat și s-a încheiat cu tragerea din autospeciala aflată în mers, asupra unor ținte, folosind armamentul din dotare.
Clasamentul final a fost realizat pe baza criteriului efortul depus de către participanți, fiind împărțiți în două categorii, respectiv categoria de efort NORMAL și de efort SPECIAL.
La categoria de efort normal, fruntașii clasamentului au fost agent șef adjunct de poliție Lazăr Victor împreună cu agent șef adjunct Belu Mihai din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Baia Mare.
La categoria de efort special, locul I a fost ocupat de luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, agent șef adjunct Nistor Adrian și agent principal Rus Ionuț.
Competiția a reprezentat o oportunitate de învățare și dezvoltare, dublată de un moment de consolidare a colaborării dintre colegi.