Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Școlii Gimnaziale Recea”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta 15: Educație.
Proiectul a fost derulat în baza contractului de finanțare încheiat între UEFISCDI, în numele și pentru Ministerul Educației, și Comuna Recea, având ca obiectiv creșterea calității serviciilor educaționale la nivel local.
Investiția a vizat:
-digitalizarea procesului de predare-învățare;
-dotarea sălilor de clasă cu mobilier nou și echipamente TIC moderne, adaptate normelor actuale și nevoilor elevilor;
-echiparea cabinetelor școlare, a laboratoarelor de informatică și a sălilor de sport;
-sprijinirea nivelurilor școlare și preșcolare prin asigurarea de materiale didactice moderne.
Valoarea totală a proiectului: 1.271.378,24 lei
–din care finanțare eligibilă prin PNRR: 1.068.385,08 lei
–TVA eligibil: 202.993,16 lei
Perioada de implementare: 08.08.2023 – 29.08.2025
Cod proiect: F-PNRR-Dotari-2023-5922
Prin această investiție, școala din Recea beneficiază de condiții moderne, menite să îmbunătățească procesul educațional și să ofere elevilor un mediu de învățare la standarde europene.
Persoană de contact: Alexandru Ardelean, reprezentant legal, primarul comunei
Comuna Recea: Școala Gimnazială dotată cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale prin PNRR























