Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Concertul solemn de colinde „Domnul pe pământ”, ediţia a XIX-a         

Concertul solemn de colinde „Domnul pe pământ”, ediţia a XIX-a             

În prezenţa Preasfinţitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, şi a Preasfinţitului Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-Vicar, Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, plină până la refuz, a găzduit în seara acestei zile de duminică, 17 decembrie 2023, Concertul solemn de colinde „Domnul pe pământ”, cel mai important concert sacru de colinde din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, organizat an de an, în acelaşi loc, aflat anul acesta la a XIX-a ediţie.

„Mulţumind lui Dumnezeu, în primul rând, că ne-a inspirat şi ne-a ajutat ca să facem şi anul acesta un concert de colinde adevărat, a spus Preasfinţitul Părinte Episcop Iustin. Adevărat, înţelegând alăturarea acestor patru coruri de excepţie, care împreună formează un recital regal. De altfel, suntem într-un spaţiu voievodal. Eu vin din Maramureşul voievodal şi vorbesc mult de atmosfera voievodală şi-mi place să repet aceste lucruri, pentru că însuşi spaţiul în care are loc concertul este unul nobil. Este de o simplitate nobiliară, cuceritoare. Aşa ca şi colindele noastre sfinte, strămoşeşti şi româneşti, atât de multe şi atât de diverse şi atât de frumoase şi pline de conţinut. Nu se depărtează deloc de la conţinutul Sfintei Scripturi.”

Au evoluat în concertul, care a ţinut două ore, Corala „Arhanghelii” a preoţilor din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, dirijată de Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, alcătuită din preoţi cu voci excepţionale, solişti Pr. Ioan Socolan, protopopul de Satu Mare, şi Prof. Aurelian Filip. Au prezentat creştinilor din Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” şapte piese excepţionale.

De o calitate deossebită a fost şi evoluţia gazdelor, Corul „Doxologia” al Catedralei Episcopale „Sfânta Treime” din Baia Mare, care are două decenii de existenţă, dirijat de Prof. Paula Bondre, muzicolog, solişti soprana Paula Coteţ, soprana Ioana Botiş, soprana Codruţa Uglea, tenorul Nelu Vele, tenorul Pr. Ionuţ Pleş, bariton-bas Mădălin Băban, la pian Prof. Paula Bondre. În total au prezentat nouă colinde.

De o vârstă cu Domeniul Teologie Ortodoxă „Justinian Arhiepiscopul” al Centrului Universitar Nord din Baia Mare, Corul „Sfântul Ioan Damaschinul”, alcătuit din studenţi teologi şi masteranzi, a lăsat o foarte bună impresie credincioşilor prezenţi, dirijor Pr. Lect. Univ. Dr. Petrică Aurelian Covaciu, solist Prof. Aurelian Filip.

Prezent încă de la prima ediţie a Concertului de colinde „Domnul pe pământ”, Corul „Angelli” al Seminarului Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare, dirijat de Pr. Prof. Dr. Andrei Baboşan, inspector şcolar pentru muzică, a încântat audienţa cu cinci colinde, solişti David Tira, elev la Colegiul de Arte din Baia Mare, fiu de preot, şi solista Antonia Jarda, de la Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.

Cu alte cuvinte, am asistat la un concert de colinde de excepţie, de foarte bună calitate, în care timp de două ore s-a adus slavă Naşterii Mântuitorului, prin ancorarea în tradiţia colindului străbun cu gândul la a face oamenii mai buni şi mai darnici la această sărbătoare sfântă.

 

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire