Concursul Internațional „SCĂRI”

Municipiul Satu Mare a devenit epicentrul curajului, anduranței și abilităților salvatorilor din 17 județe ale României și din țara vecina, Ungaria, în cadrul unei noi ediții a Concursului Internațional „SCĂRI” care se va desfășură în perioada 4-6 octombrie și reunește echipaje de pompieri pregătite să facă față celor mai dificile situații de urgență.

 Scopul al acestei competiții, desfășurată pe trei categorii de vârstă, constă în  dezvoltarea și perfecționarea aptitudinilor și abilităților motrice esențiale necesare intervenției rapide în situații de urgență la clădirile înalte și în zone greu accesibile. Salvatorii vor urca 210 trepte până la etajul 10 al clădirii Palatului Administrativ din Satu Mare, fie individual, fie în echipă își vor purta costume de protecție ( tip NOMEX) și accesoriile aferente, care cântăresc aproximativ 35 kg.

Evenimentul reprezintă un bun prilej pentru ca participanții să vizualizeze tehnica specifică de intervenție a salvatorilor și să se familiarizeze cu măsurile și modul de comportare specifice  diferitelor situații de urgență în cadrul expoziției organizate și a punctelor de informare preventivă amplasate în zonă.

De asemenea, cu ocazia Zilei Educației, colegii noștri vor organiza exerciții de descarcerare și vor pune în aplicare procedurile specifice în astfel de misiuni.

Le dorim mult succes competitorilor și încurajăm publicul larg să asiste la acest eveniment grandios.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.