Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Condamnat la închisoare, oprit la intrarea în România

Condamnat la închisoare, oprit la intrarea în România

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat la intrarea în țară un bărbat de 44 de ani, din județul Bistrița Năsăud, pe numele căruia autoritățile române au emis un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

În această dimineață, în jurul orei 08.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un bărbat în vârstă de 44 de ani, domiciliat în județul Bistrița Năsăud.

Cu ocazia formalităţilor pentru intrarea în țară, la controlul efectuat de către colegii noștri, s-a constatat că pe numele acestuia a fost emis, în 18 octombrie 2023, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Judecătoria Bistrița l-a condamnat pe bărbat la executarea a trei ani și zece luni pedeapsă privativă de libertate pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației (conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe).

Bărbatul a fost predat unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire