Respectarea regulilor de circulație nu este opțională. Pentru prevenirea incidentelor pe drumurile publice și implicit siguranța participanților la traficul rutier, polițiștii din Borșa au testat ieri, 16 iulie, mai mulți conducători auto.
Activitatea s-a înscris în cadrul unei acțiuni de tip Blocada, care a vizat în esență combaterea unor situații de risc și menținerea climatului de ordine publică pe raza orașului.
Cu sprijinul jandarmilor și polițiștilor de frontieră, polițiștii au oprit pentru verificări 39 de autovehicule și în șase situații, în care au fost constatate abateri, s-au aplicat sancțiuni contravenționale. De asemenea, au fost reținute două certificate de înmatriculare și în cazul unui șofer care a efectuat o depășire neregulamentară a fost dispusă reținerea permisului de conducere.
Puneți siguranța pe primul loc! Fiți responsabili și respectați normele rutiere! Sunt primele condiții pentru a ajunge la destinație, fără a fi implicați în incidente.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu