Baia Mare va găzdui, în data de 17 februarie 2026, conferința cu participare internațională „Aducerea acasă a lui Brâncuși – 150 de ani de la naștere”, un eveniment cultural și academic de amploare dedicat personalității și operei lui Constantin Brâncuși.
Manifestarea este organizată de Editura ACTAEON BOOKS, în parteneriat cu Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, și face parte din calendarul Proiectului Cultural-Educațional Internațional „Români celebri”, ediția a IV-a. Conferința se înscrie în seria evenimentelor dedicate Anului Constantin Brâncuși, celebrând contribuția fundamentală a artistului la redefinirea limbajului artistic modern
Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00, la Muzeul Județean de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”, și va reuni elevi din țară și din diaspora, profesori, cercetători, istorici de artă, scriitori, artiști și iubitori ai operei brâncușiene.
Proiectul beneficiază de sprijinul unui număr important de instituții și organizații culturale și educaționale, iar comitetul științific este alcătuit din personalități academice de prestigiu din România și din străinătate.
Prin această conferință, organizatorii își propun să readucă în atenția publicului larg actualitatea operei lui Constantin Brâncuși și rolul său esențial în patrimoniul cultural universal, consolidând dialogul dintre educație, cercetare și creație artistică contemporană.























