Astăzi, 13 iunie 2025, a avut loc Congresul Avocaților, cu tema „Avocatura 30. Adaptare și continuitate”, organizat de Uniunea Națională a Barourilor din România (UNBR). Evenimentul a marcat împlinirea a 30 de ani de la adoptarea Legii nr. 51/1995, act normativ care a definit rolul avocatului ca partener esențial în actul de justiție.
Baroul Maramureș a fost reprezentat de o delegație formată din: av. Andreicuț Florin, Decan al Baroului Maramureș, av. Cristian Niculescu Țâgârlaș, senator, membru în Consiliul UNBR și vicepreședinte al Casei de Asigurări a Avocaților (CAA), av. Fărcaș Dan, Prodecan, av. Contra Daniel, președinte al Filialei CAA Maramureș.
De asemenea, alături de delegația noastră s-au aflat prieteni ai Baroului Maramureș, între care: av. Stănilă Sergiu, fost Decan al Baroului Timiș, în prezent Vicepreședinte UNBR , av. Liviu Mihăilă, Decan al Baroului Suceava și Vicepreședinte UNBR.
În cadrul congresului, au fost analizate și dezbătute inițiative privind dezvoltarea profesiei de avocat, reforma legislativă și modernizarea sistemului judiciar.
„Ne exprimăm angajamentul ferm pentru o reformă legislativă coerentă, care să asigure accesul liber și efectiv al cetățeanului la justiție”, a declarat av. Andreicuț Florin, Decan al Baroului Maramureș.
La rândul său, av. Cristian Niculescu Țâgârlaș a subliniat importanța digitalizării:
„Susțin demersurile pentru accelerarea procesului de digitalizare a sistemului judiciar, în beneficiul unui act de justiție performant și accesibil.”
Congresul Avocaților rămâne un forum esențial de dezbatere și decizie pentru profesia de avocat, reafirmându-și rolul în consolidarea statului de drept.


























Comentarii
Fii primul care comentează la acest articol.
Lasă un comentariu