La data de 25 noiembrie a.c, în jurul orei 15.30, poliţiştii din Vişeu de Sus au oprit pentru control un autoturism, care circula pe strada 1 Mai din localitate.
Poliţiştii au identificat un bărbat de 37 de ani care conducea autoturismul în cauză.
În cadrul verificărilor efectuate, precum şi în urma consultării bazelor de date, poliţiştii au stabilit că autoturismul condus nu este înmatriculat.
În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, cercetările efectuându-se în continuare sub supravegherea procurorului de caz.
Ieri, 25 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Sarasău, care monitorizau traficul rutier pe D.N. 19, în localitatea Sarasău, au efectuat semnalul regulamentar de oprire unui autoturism condus de un tânăr de 35 de ani.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, poliţiştii au efectuat testarea cu aparatul etilotest, rezultatul indicând concentraţia de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Astfel, în vederea determinării îmbibaţiei alcoolice, conducătorul auto a fost condus la spital pentru prelevarea mostrelor biologice de sânge.
Poliţiştii continuă cercetările.























