Primăria Municipiului Baia Mare a anunțat semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Reabilitare și modernizare Cinematograf Dacia”, un pas esențial în procesul de revitalizare a patrimoniului urban și de îmbunătățire a calității fondului construit al orașului.
Potrivit primarului municipiului Baia Mare, Ioan Doru Dăncuș, semnarea contractului marchează „încheierea ultimei mari etape birocratice” dintr-un demers complex, care va readuce la viață un spațiu cultural simbolic pentru comunitate.
„Am dat ordinul de începere a lucrărilor și, de acum, ne bazăm pe constructori să își îndeplinească angajamentele și să transforme acest spațiu uitat în cel mai modern centru multifuncțional cultural și educațional, destinat în special tinerilor băimăreni”, a declarat primarul.
Proiectul prevede consolidarea clădirii și refacerea arhitecturii originale din anul 1967, precum și modernizarea completă a interiorului, care va fi dotat cu echipamente performante, un ascensor panoramic din sticlă și infrastructura necesară pentru desfășurarea de proiecții de film, spectacole, conferințe și evenimente comunitare de amploare.
Sala mare va fi echipată cu gradene retractabile și va oferi 661 de locuri, dintre care 330 în gradena inferioară și 331 în cea superioară. Proiectul mai include amenajarea unor spații pentru ateliere, a unei zone de restaurante la parter și la etajul al treilea, precum și terase exterioare cu peste 100 de locuri.
Totodată, clădirea va fi dotată cu un sistem de panouri fotovoltaice, contribuind astfel la eficiența energetică a imobilului.
Contractul de execuție semnat are o valoare de 39.867.733 lei (TVA inclus), iar valoarea totală a investiției este de 70.120.479,66 lei (TVA inclus). Din această sumă, 52.863.426,64 lei provin din fonduri guvernamentale iar 17.257.053,02 lei reprezintă contribuția Primăriei Municipiului Baia Mare.
Termenul de execuție al lucrărilor este de 24 de luni.
Contract semnat pentru reabilitarea și modernizarea Cinematografului Dacia din Baia Mare























