Partidul AUR Maramureș se delimitează public și categoric de domnul Costel Pîrvănoiu, consilier local în Baia Mare, ales pe listele AUR, dar care de multă vreme nu mai reprezintă principiile, direcția și voința politică a partidului și a electoratului care ne-a încredințat votul.
Domnul Pîrvănoiu a produs un prejudiciu grav de imagine partidului nostru și a trădat încrederea cetățenilor în momentul în care a votat alături de coaliția locală pentru majorarea taxelor, impozitelor și a taxei de parcare, împovărând nejustificat băimărenii. Aceste decizii nu au fost asumate sau susținute de AUR. Ne-am abținut până acum să reacționăm public, în speranța că va da dovadă de onoare și va face un pas în spate. Cum acest lucru nu s-a întâmplat, astăzi îi cerem public demisia din Consiliul Local Baia Mare.
AUR Maramureș nu face parte din nicio coaliție locală la Baia Mare, iar cei care au negociat au făcut-o în nume propriu, trădând încrederea oamenilor și valorile noastre.
Suntem constant acuzați că AUR a crescut taxele și impozitele în Baia Mare – un neadevăr care ne-a afectat grav imaginea și ne-a costat electoral, inclusiv la alegerile prezidențiale, unde George Simion a pierdut voturi valoroase tocmai din cauza acestor percepții false. În timp ce organizația AUR Maramureș a câștigat în majoritatea localităților din județ, municipiul Baia Mare a tras în jos rezultatul general, exact din cauza acțiunilor domnului Pîrvănoiu.
Domnul Pîrvănoiu a fost absent din campaniile electorale, inexistent în activitatea de partid, iar intervențiile sale din Consiliul Local sunt lipsite de coerență și de reprezentativitate. Se prezintă doar ca “consilier local”, fără să mai menționeze apartenența la AUR, iar materialele de promovare pe care și le-a realizat folosesc alte culori și o altă identitate vizuală, încercând deliberat să inducă în eroare electoratul.
Solicităm demisia de onoare a lui Costel Pîrvănoiu din Consiliul Local Baia Mare. Este așteptat să muncească în slujba oamenilor, nu să profite de munca altora.
În final, subliniem că singurii membri abilitați să reprezinte AUR Maramureș în discuții politice sunt senatorul Costache Chertif și subsemnatul, deputatul Daniel Ciornei.























