Crimă în Maramureş: Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti

Patru tineri au fost reţinuţi de poliţişti în urma altercaţiei care a avut loc în comuna Ieud, când un tânăr de 23 de ani a decedat, a informat, luni, purtătorul de cuvânt al IPJ Maramureş, Florina Meteş.

Profită acum : Ofertă de nerefuzat

Oferta de nerefuzat  la President Hotel & Resort**** din Băile Felix

Oferta de nerefuzat: Hotel Barátság Hajdúszoboszló

START OFERTE:Destinatii pentru toate gusturile si bugetele in toate colturile lumii

„În baza probatoriului administrat privind actele de violenţă exercitate în noaptea de 4 spre 5 ianuarie a.c., în localitatea Ieud, în urma cărora o persoană a decedat şi alte trei au suferit leziuni corporale, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş a dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru tineri. Doi dintre aceştia sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tentativă de omor calificat şi alţi doi sunt cercetaţi sub aspectul comiterii infracţiunilor de complicitate la omor şi complicitate la tentativă de omor calificat”, a spus Florina Meteş.

Potrivit aceleiaşi surse, cei patru tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani, au fost introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de luni să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Maramureş cu propunere de arestare preventivă.

„Sub directa coordonare a procurorului de caz se continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale”, a adăugat Florina Meteş.

Duminică, IPJ a anunţat că trei tineri au fost depistaţi şi se află în custodia poliţiştilor şi în continuare se efectuează verificări pentru depistarea a încă unei persoane. AGERPRES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.