Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

CS Minaur Baia Mare și Concordia Chiajna se întâlnesc la Baia Mare în acest weekend. Află detalii

CS Minaur Baia Mare și Concordia Chiajna se întâlnesc la Baia Mare în acest weekend. Află detalii

Jandarmii maramureșeni vor fi prezenţi la datorie sâmbătă, 25 februarie, pentru a
asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre
echipele CS Minaur Baia Mare și Concordia Chiajna, care va avea loc pe stadionul
,,Viorel Mateianu" din Baia Mare, începând cu ora 11:00 și pe timpul desfășurării
meciului de volei masculin dintre echipele CS Știința Explorări Baia Mare și Rapid
București, care va avea loc la Sala Sporturilor ,,Lascăr Pană" din Baia Mare, începând cu ora 12:00.
În conformitate cu Legea nr. 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu
ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, intrarea în arenă, accesul publicului, paza
vestiarelor şi protecţia arbitrilor, îndrumarea şi supravegherea publicului se realizează de
către agenţi ai societăţii de pază şi protecţie contractată de organizator.
Jandarmeria Maramureș recomandă spectatorilor să nu se implice în incidente care ar
putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice, delimitându-se de orice formă de
violenţă verbală sau fizică ce ar putea conduce la manifestări violente.
De asemenea, precizăm că legislația în vigoare interzice următoarele:
deținerea, folosirea sau efectuarea oricăror operațiuni cu materiale pirotehnice;
afișarea de inscripții care incită la ură națională, rasială, religioasă sau la discriminări de
orice fel și la violență; accesul în arenă cu substanțe toxice, băuturi alcoolice, recipiente,
corpuri contondente, cuțite, pumnale ori alte asemenea obiecte, care pot pune în pericol
siguranța participanților; aruncarea asupra celorlalţi spectatori, asupra oficialilor sau a
jucătorilor, asupra forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă, asupra
bunurilor mobile şi imobile aflate în incinta bazei sportive, precum şi în direcţia suprafeţei
de joc cu obiecte de orice fel sau cu substanţe corozive ori care murdăresc.

Participanții trebuie să respecte măsurile stabilite de organizator și de forțele de ordine,
pe traseele către locul de desfășurare a manifestărilor sportive, în apropierea și în incinta
arenei sportive.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie
prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe „112”.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire