Publicitate
Aquapark-728x90px
Banner2

Cu permis de conducere fals, depistat în P.T.F. Petea

Cu permis de conducere fals, depistat în P.T.F. Petea

Poliţiştii de frontieră sătmăreni au depistat un cetățean ucrainean care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere având însemnele autorităților ucrainene, fals.

Miercuri, 03 mai a.c., în jurul orei 23.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, un cetăţean ucrainean, în vârstă de 55 de ani. Acesta conducea un autoturism înmatriculat în Ucraina.

Odată cu pașaportul și certificatul de înmatriculare al autoturismului, bărbatului i-a fost solicitat si permisul de conducere.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea acestuia, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că permisul de conducere, cu însemnele autorităților ucrainene, este fals, întrucât nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic.

În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Publicitate
Mara-728x90-2
Radiozu_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Publicitate
Banner-lunguiet-4
Packaging_insidemedia_728x90_gif_en_728x90_30fps_50q_pal1
Ecoprovider
Logo-Agromir
General_insidemedia_330x330_gif_en_330x330_20fps_50q_pal1
Distribuie:

Parteneri

Logo-fcsbLOGO-Academia-HagiApsr-logoRomania-logoLeontin-agrepresLogo-aniversar95-opera-cluj-300x100D1
CUCUBAU-300x100Sigla-expl-e1399142318655Sport-profit153633571_112130517586930_6848597127967361658_nCase-de-Pariuri-OnlineLogo-iasi1Ziar-com2
Trimite o stire