Cum a ajuns Daniel Constantin de la favoritul lui Voiculescu la indezirabil

voiculesxcuAproape că nu putem vorbi de Daniel Constantin fără să-l asociem cu Dan Voiculescu. Patronul Antenelor este cel care l-a crescut de Daniel Constantin, l-a făcut preşedinte de partid, ministru, deputat, ba chiar l-a împrumutat  şi cu o sumă consistentă de bani. Acum, la început de an, Daniel Constantin este aruncat de maestrul său în aceeaşi oală cu Traian Băsescu, Elena Udrea şi Monica Macovei.

Cariera lui Daniel Constantin este fotografia influenţei lui Dan Voiculescu în lumea politică românească. Practic, ascensiunea lui Daniel Constantin începe în 2009, când este numit şeful Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), de către ministrul de atunci al Agriculturii, Ilie Sârbu, la recomandarea lui Dan Voiculescu.

Ziarul „Academia Caţavencu“ scria, în 2009, că numirea lui Constantin la APIA era strâns legată de faptul că familia Voiculescu deţinea mai multe societăţi, cu activitate în domeniul agricol, beneficiare sau posibil beneficiare ale subvenţiilor agricole.

În primăvara lui 2010, când Dan Voiculescu, preşedintele PC, decide să facă un aparent pas în spate, îl instalează în fruntea partidului chiar pe Daniel Constantin, devenit omul său de încredere. Apoi, în 2011, Dan Voiculescu negociază ditrect cu Crin Antonescu alianţa PNL-PC, ca parte a USL, iar cel care semnează protocolul, din postura de preşedinte formal, este Daniel Constantin. În primăvara lui 2012, USL preia guvernarea iar premierul Victor Ponta îl numeşte pe Daniel Constantin ministru al Agriculturii.

Din postura de protejat al lui Dan Voiculescu, dar acoperit cu funcţia de preşedinte al PC, Daniel Constantin ajunge deputat la alegerile parlamentare din decembrie 2012  şi îşi păstrează portofoliul Agriculturii în Guvernul Ponta 2. Anul 2013 aduce ruperea USL, însă Daniel Constantin schimbe rapid barcă, îl critică de Crin Antonescu şi rămâne alături de Victor Ponta, care îl unge viceprim-ministru. Parte civilă în dosarul ICA 2014 este anul în care Daniel Conastinit vrea să-şi arate independenţa.

În august 2014, pe când Voiculescu se afla în plin proces pentru privatizarea frauduloasă a Institutlui de Cercetări Alimentare (ICA), Ministerul Agriculturii, condus de Daniel Constantin, si-a menţinut calitatea de parte civilă pentru a-si recupera prejudiciul. Imediat cum a apărut informaţuia, fostul ministru al Comunicatiilor Sorin Pantiş, apropiat al lui Dan Voiculescu şi inculpat in dosarul ICA, a intervenit în direct la Antena 3 şi s-a arătat nedumerit de faptul ca Ministerul Agriculturii a solicitat în faţa instanţei, printr-o consilieră, menţinerea deciziei Tribunalului Bucureşti privind plata despagubirilor pe latură civilă.

„Nu are importanţă cine e ministru si din partea cărui partid (n.r.- ministrul Agriculturii- Daniel Constantin), trebuie să se lamureasca acest lucru“, a spus Pantiş, apoi a adăugat: „Ministerul Agriculturii trebuia sa precizeze foarte clar daca e parte şi să ceară expertiză“.

Dan Sova, pe atunci purtătorul de cuvant al PSD, prezent în studioul Antenei 3, a precizat că dacă Ministerul Agriculturii „nu se constituie parte civilă, nu poţi discuta despre prejudiciu“.

Alessandra Stoicescu, realizatoare Antena 3, a intervenit, spunâdnd că „actualul ministru putea să refacă acest lucru“. Sorin Pantis a intervenit din nou telefonic şi spus: „Ministerul actual, din motive pe care nu le înţeleg, execută în continuare ce cere DNA“.

La scurt timp, Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare şi Sorin Pantiş la 7 ani.

Loading...
loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.