Lăsat să părăsească țara, Cătălin Cherecheș se află de câteva zile în Italia. Înainte de a ajunge la Lago di Garda în Italia, la o aniversare importantă de familie, primarul municipiului Baia Mare a vizitat Viena, locul în care acesta și-a făcut studiile la Universitatea Economică. Cătălin Cherecheș a primit aprobarea judecătorului de a părăsi țara în perioada 27 aprilie-3 mai, această perioadă petrecând-o în compania mamei sale, deputatul Viorica Cherecheș.
Momentele din vacanța de care a avut parte Cătălin Cherecheș au fost imortalizate și făcute publice de către primarul municipiului Baia Mare pe pagina sa personală de facebook. Ajungând la Viena, alături de mama sa, Cătălin Cherecheș a făcut o declarație emoționantă celei mai importante persoane din viața lui.
„Mama. Ființa care deține toate cheile universului meu”, a scris Cătălin Cherecheș pe o rețea de socializare.

„Pe la 11-12 ani mergeam spre școala mea, spre Liceul de Arte, trecând prin Piața Păcii, Piața Libertății, pășind pe Podul Viilor, Câmpia Tineretului, Aleea Grigorescu… Atunci, fără să îmi pot explica de ce, pașii mei se opreau de multe ori la bisericuța catolică din Piața Păcii. Intram, ma așezam în fața statuii Sfântului Anton de Padova, spuneam Tatăl Nostru, așa cum mă învățase bunica, rosteam în gând dorințele mele pe care le știam că Sfântul mi le va îndeplini. Era secretul meu că merg acolo. Era prietenul meu și doar pentru sufletul meu.

Și mama și eu eram plini de emoție, de încântare, de bucuria că ne-am împlinit un vis. Am ieșit din Basilica di Sant’Antonio, ne-am întors încă o dată privirea spre altar, spre mormântul Sfântului… Un călugăr franciscan, dintre cei mai bine de 40 care viețuiesc acolo, se apropie de mine si mă întreabă cu un zâmbet larg și sincer, în românește, ce fac, cum de am ajuns acolo. Era român. Era din Maramureș, din Ieud. Părintele Vasile. Un om minunat care ne-a arătat cele mai superbe locuri ale Basilicii di Sant’Antonio si ale Padovei petrecând împreună pe urmele Sfântului Anton clipe superbe.