,,CUNOAŞTE ŞI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAŢIONAL”

UntitledAzi, 20 aprilie, în contextul programului „Şcoala altfel”, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş au derulat în trei unităţi de învăţământ din municipiul Baia Mare, proiectul educaţional naţional „Cunoaşte şi protejează patrimoniul cultural naţional”.

Proiectul, aflat la a II-a ediţie, a fost iniţiat de Inspectoratul General al Poliţiei Române în parteneriat Fundaţia Collegium XXI, şi se adresează elevilor de gimnaziu, cărora le prezintă informaţii referitoare la semnificaţia patrimoniului cultural naţional.

Anul acesta au fost cuprinşi în activităţile de informare peste 100 de elevi de la şcolile gimnaziale „Nicolae Bălcescu”, „Octavian Goga” şi „Dr. Victor Babeş” din Baia Mare. Prezentările au fost susţinute de lucrătorul responsabil de combaterea şi prevenirea infracţionalităţii pe linia patrimoniului cultural din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Maramureş. Accentuând importanţa şi rolul pe care patrimoniul cultural naţional îl are în identitatea poporului român, poliţiştii şi-au susţinut informaţiile prezentate cu imagini semnificative, cum ar fi cea reprezentând Coroana de Oţel – coroana regală a României.  Aceasta a fost turnată din ţeava unui tun otoman capturat în timpul Războiului de Independenţă din 1877 – 1878, în bătălia de la Griviţa. Carol I a hotărât să fie făcută din oţel şi nu din aur, pentru a simboliza vitejia ostaşilor români. Începând din 1881 această coroană a fost purtată de către toţi regii României.

Untitled.jpg1Pentru a înţelege pe deplin acest domeniu, elevilor le-au fost prezentate o parte din atribuţiile şi activităţile pe care le întreprind poliţiştii pentru protejarea patrimoniului cultural naţional. Astfel ei au aflat că poliţiştii desfăşoară activităţi de control care urmăresc respectarea normelor legale, activităţi de cercetare a cauzelor şi a faptelor penale care constituie infracţiuni ce aduc atingere patrimoniului cultural

naţional, întreprind măsuri pentru identificarea persoanelor predispuse la săvârşirea faptelor penale precum şi pentru recuperarea unor astfel de bunuri furate.

Cadrele didactice şi elevii prezenţi la activitate au fost recompensaţi cu diplome de participare şi cadouri din partea Fundaţiei Collegium XXI.

Mâine, 21 aprilie, în cadrul aceluiaşi proiect, elevii vor vizita, împreună cu poliţiştii şi cadrele didactice, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.